Practicarea curajului

Noi toți am experimentat că, în multe momente și în forme diferite, Dumnezeu Tatăl a dat curaj vieții noastre. Așadar putem să ne întrebăm: de ce? Pentru că nu știe să facă altceva! Dumnezeu, Tatăl nostru, nu știe să facă altceva decât să ne iubească și să ne dea curaj și să ne determine și să ne facă să mergem înainte. Nu știe să facă altceva! Pentru că numele Său este iubire, numele Său este dar gratuit, numele Său este jertfă, numele Său este milostivire. Toate acestea ni le-a făcut cunoscute în toată tăria și claritatea Sa în Iisus Hristos, Fiul Său, care și-a dedicat viața până la moarte pentru a face posibilă Împărăția lui Dumnezeu. O Împărăție care ne invită să participăm la acea logică nouă, care pune în mișcare o dinamică în măsură să deschidă cerurile, în măsură să deschidă inimile noastre, mințile noastre, mâinile noastre și ne provoacă cu noi orizonturi. O Împărăție care are gustul de familie, care are gustul de viață împărtășită. În Iisus și cu Iisus această Împărăție este posibilă. El este în măsură să transforme perspectivele noastre, atitudinile noastre, sentimentele noastre de multe ori înecate într-un vis trecător, superficial. El este în măsură să vindece inimile noastre și ne invită de mai multe și mai multe ori, de șaptezeci de ori câte șapte să reîncepem. El este mereu în măsură toate lucrurile să le facă noi.

Să ne rugăm pentru atâția adolescenți care sunt descurajați și trăiesc momente dificile. Știm asta… Atâția adolescenți fără elan, fără forță, descurajați. Și așa cum bine știm, adesea această atitudine se naște pentru că se simt singuri, pentru că n-au pe nimeni cu care să vorbească. Gândiți-vă, voi tați, gândiți-vă, voi mame: vorbiți cu fiii voștri și cu fiicele voastre? sau sunteți mereu ocupați, copleșiți? Vă jucați cu copiii voștri? Și acest lucru mi l-a amintit mărturia pe care ne-a dat-o atâția părinti, care ne-a spus: „Lupta a fost mereu dificilă datorită nesiguranței și singurătății”. De câte ori te-ai simțit arătată cu degetul, judecată: „aceea”. Să ne gândim la toate persoanele, la toate femeile care trec prin prin situații dificile. Precaritatea, lipsurile, foarte adesea faptul de a nu avea nici măcar indispensabilul poate să ne facă să disperăm, poate să ne facă să simțim o puternic neliniște pentru că nu știm ce să facem pentru a merge înainte, și mai mult încă atunci când avem copii de crescut. Precaritatea nu numai că amenință stomacul (și acest lucru este deja mult), dar poate să amenințe chiar și sufletul, ne poate descuraja, să ne ia forța și să ne tenteze cu drumuri sau alternative de soluționare aparentă, dar care la sfârșit nu rezolvă nimic. Mulți dintre voi ați fost curajoși, mulțumesc! Există o precaritate care poate să fie foarte periculoasă, care se poate infiltra în noi fără ca să ne dăm seama, și este precaritatea care se naște din singurătate și din izolare. Și izolarea este mereu un rău sfătuitor.

Să dăm curaj, să dăm curaj vieții, să dăm curaj familiei noastre, să dăm curaj prietenilor noștri. Mulțumesc! Cred că asta este ceea ce Duhul Sfânt vrea să facă mereu în mijlocul nostru: să dea curaj, să ne dăruiască motive pentru a continua să pariem pe familie, să visăm și să construim o viață care să știe de casă și de familie. Ne punem toată strădania? [„Da!”]. Mulțumesc! Mărturia sa continuă să lumineze existențele noastre și ne este îndemn ca noi să fim adevărați ucenici ai Domnului, să îl urmăm cu curajul credinței, să îl iubim cu același entuziasm cu care El i-a dăruit Tatălui propria Sa viață.

 

Arhim. Teofan Mada



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni