Sărbători și mucegaiuri în Aradul secolului XXI

Cu două zile în urmă, pe siteul Facebook a fost postată informația conform căreia la aprinderea luminilor din bradul de Crăciun amplasat în fața Palatului Administrativ s-au înpărțit copiilor cadouri gratuite, însă un asemenea cadou era și gratuit, și… mucegăit. Conform bunului obicei de pe la noi și de pe aiurea, lumea a început a-și da cu părerea, majoritatea opinenților acuzând primăria.
Conform unor publicații arădene credibile din mediul virtual, în poveste e vorba despre o mămică, despre cele două fetițe ale sale și des­pre cornurile cu ciocolată din cele două pachete primite cadou de fetițe, cornuri care erau mucegăite. Spre probare, mama în cauză a publicat și fotografiile „corpurilor delicte”.
În consecință, Primăria Municipiului Arad a transmis ieri, prin propriul birou de presă, un comunicat în care își prezintă poziția față de întâmplare. Iată mai jos comunicatul integral al biroului de presă al Primăriei Arad, așa cum a fost el redactat și transmis.
„Urmare a comentariilor apărute în data de 6 decembrie 2016 pe un site de socializare cu privire la calitatea dulciurilor preambalate oferite copiilor care au participat în data de 5 decembrie 2016 la festivitatea de aprindere a luminilor în Bradul de Crăciun, precizăm că furnizorul pachetelor-cadou sigilate a fost SELGROS Cash&Carry Arad. Situația reclamată, dacă este reală, este desigur regretabilă, dar considerăm că eventualul incident de acest gen nu poate fi imputat municipalității. Am solicitat  clarificări reprezentanțiilor Selgros, care au precizat că toate dulciurile le-au fost livrate de producător însoțite de certificate de calitate, produsele au fost distribuite în termenul de garanție specificat de producători, iar la stocarea și manipularea mărfurilor alimentare în cadrul magazinului sunt respectate toate normele legale”.