Vacanță pe loc promovabil: UTA – Foresta Suceava 1-0

Datele problemei erau simple pentru „Bătrâna Doamnă” înainte de ultima partidă oficială a anului. Dacă ar fi bătut Foresta, arădenii urmau să ierneze pe locul 2, ce duce direct în Liga 1. Și, la capătul unei prestații solide, cu multe faze de poartă și o dorință mai mare de victorie decât al adversarului, elevii lui Laurențiu Roșu și-au atins scopul, sărbătorind alături de suporteri și apoi în familie, la Taverna Pecicană.
Fără Curtuiuş şi Polgar, antrenorul UTA-ei a ales, conform aşteptărilor, variantele Copil şi David. Dincolo, Popovici şi-a lăsat o parte din aşa-zisele vedete, Semeghin, Dănilă şi Bujor pe bancă.
Arădenii au început bine partida, cu o presiune constantă asupra defensivei adverse. Astfel, prima fază de poartă nu s-a lăsat prea mult aşteptată. În chiar minutul 3, Strătilă a centrat în careu, iar Petre a reluat exact în braţele lui Niga din numai 4 metri. Au urmat mai multe faze fixe ale „roş-albilor”, la capătul uneia dintre ele Burlă şutând puternic de la 20 de metri puţin peste transversală. Moldovenii s-au văzut şi ei în atac după un sfert de oră, dar Stănescu şi Drugă nu au dus până la capăt două atacuri ale formaţiei lor. Ceva mai periculoasă a fost faza din minutul 23, când Căinari a tras puternic din unghi, dar Miron a reţinut în doi timpi. Şi Rusu a încercat să ameninţe buturile arădene printr-o „foarfecă”, portarul gazdelor fiind din nou pe fază. După exact de oră, Andor a pasat de pe stânga în faţa porţii, dar fundaşii adverşi salvează situaţia din faţa lui Petre şi Strătilă care se demarcaseră în careul mic. Drugă, respectiv Manea au finalizat slab din poziţii bune, în timp ce Adi Petre a finalizat moale o acţiune personală în care trecuseră de trei adversari. Ultimele acţiuni periculoase ale reprizei le-au aparţinut sucevenilor, cu Lung şi Bălan imprecişi la două faze fixe.
Repriza secundă s-a reluat de la 0-0 și pe un teren din ce în ce mai greu în special în zona sa centrală. Ca și în debutul confruntării, „Bătrâna Doamnă” a început tare, dar, de data aceasta și cu efect pe tabela de marcaj. După ce Niga i-a ghicit finalizarea la colțul scurt, Cristi Andor a găsit plasa porții adverse. La un corner bătut de Copil, Petre a reluat doar în blocaj, mingea a ajuns la mijlocașul de bandă al „roș-albilor”, care a găsit vinclul de la colțul lung din 14 metri ușor lateral stânga. UTA s-a cățărat pe „valul” de încredere și putea foarte ușor să rezolve defintiv partida dacă jucătorii săi erau mai inspirați sau norocoși în fața porții. Golgheterul Petre a tras mai întâi în blocaj, apoi devierea sa la centrarea lui Burlă a lovit bara din dreapta lui Niga. A venit rândul lui Strătilă să se joace cu două ocazii. Mai întâi, experimentatul fotbalist a încercat să înscrie la colțul scurt din numai 5 metri, dar Niga a respins cu piciorul, iar apoi a șutat puțin pe lângă vinclu. Scăpați basma curată, sucevenii au ieșit la joc și puteau să egaleze dacă Miron nu ar fi respins la sacrificiu un șut-centrare al lui Drugă.  Vizitatorii au avut un plus de posesie în ultimul sfert, dar utiștii au rămas periculoși pe contraatac, prin nou intrații Costin și Stahl. Cu 6 minute înainte de final, gazdele au riscat enorm la un contraatac în superioritate numerică a Forestei, însă Miron și-a mai ajutat odată echipa cu o intervenție providen­țială în fața lui Rusu. Ultima svâcnire a moldovenilor l-a avut în prim plan pe Dănilă (șut ușor deviat de la 15 metri), dar și pe Bogdan Miron între buturile. În prelungiri, Petre a încercat și el poarta adversă, însă Niga a fost pe direcție și a reținut balonul. Imediat după, Haidiner a fluierat finalul, declanșând fiesta în tabăra arădenilor care au avut o lună și jumătate de excepție în Liga a 2-a.
Formaţii:
UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (68 Costin), Chindriș, Tănase, Andor (87 Filaret) – Copil (76 Stahl) – Petre.
Foresta: Niga – Bălan, Masella (85 Bujor), Lung, A. Mutu, Drugă – Stănescu (75 Dănilă), Cerlincă, Dumitriu, Căinari (79 Semeghin) – B. Rusu.
Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Raul Ghiciulescu (Lugoj), Petrică Cîmpeanu (Cluj). Rezervă: Dorin Voina (Reșița)
Cartonaşe galbene: Copil 34 / Drugă 35, Bălan 81
Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timișoara) și Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin).