„Te Deum” de Anul Nou: Biserica îşi continuă pelerinajul istoric

La încheierea unui an care pentru noi toți a fost bogat în evenimente, prisosind în „mulţumire” (Col. 2,6-7), ne vom afla în ultima zi a anului calendaristic împreună pentru a înălţa un imn (Te deum) tradiţional de laudă şi de aducere de mulţumire Preasfintei Treimi, Dumnezeului nostru, Domnul timpului şi al istoriei. Da, este datoria noastră, dincolo de o nevoie a inimii, să îl lăudăm şi să îi mulţumim Celui care, fiind veșnic, ne însoţeşte în timp fără să ne abandoneze vreodată şi veghează mereu asupra omenirii cu fidelitatea iubirii Sale milostive.

Putem spune cu adevărat că Biserica trăieşte pentru a-l lăuda şi pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu. Şi tocmai această lucrare și atitudine de mulţumire, de-a lungul secolelor, este mărturie fidelă a unei iubiri care nu moare, a unei iubiri care îmbrăţişează oamenii de orice neam şi cultură, răspândind în mod fecund principii de viaţă adevărată. Inspirată și călăuzită de Duhul Sfânt, Biserica îşi continuă pelerinajul istoric „între persecuțiile lumii şi mângâierile lui Dumnezeu”(Aurelius Augustinus, De Civitate Dei, XVIII, 51,2), luându-şi tăria din harul și ajutorul Domnului. Biserica trăieşte prin Hristos şi cu Hristos. El îi oferă iubirea Sa, călăuzind-o de-a lungul secolelor, iar ea, prin bogăţia darurilor sale, însoţeşte drumul omului, pentru ca cei care îl primesc pe Hristos să aibă viaţă şi să o aibă din belșug.

Luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, vom cânta împreună Te Deum-ul. Sunt multe motivele care fac intensă dorința noastră de mulţumire, transformând-o într-o rugăciune din inimă. Gândindu-ne la numeroasele evenimente care au marcat cursul lunilor acestui an ajuns acum la final, doresc să îi amintesc în mod special pe cei care se află în situaţii dificile: pe cei mai săraci şi abandonaţi, pe cei bolnavi, pe cei bătrâni și uitați, pe cei care şi-au pierdut nădejdea în existenţa lor, sau sunt victime involuntare ale intereselor egoiste, fără să li se ceară acceptul sau opinia. Însuşindu-ne suferinţele lor, le încredinţăm pe toate lui Dumnezeu, care ştie să transforme totul în bine. Lui îi încredinţăm aspiraţia noastră pentru ca fiecare persoană să îşi vadă recunoscută propria demnitate de fiul al Său. Domnului vieţii îi cerem să aline cu harul Său rănile provocate de rău, şi să continue să dea tărie existenţei noastre pământeşti, dându-ne Pâinea şi Vinul mântuirii, pentru a ne susţine pe demersul nostru spre răsăritul cel de sus. Doamne, ajută cu milostivirea Ta pe poporul român, în care, ca şi în alte părţi, grave lipsuri şi nevoii apasă asupra vieţii persoanelor şi familiilor, împiedecându-le să privească spre viitor cu încredere. Nu puţini, mai ales tineri, sunt atraşi de o falsă exaltare sau, mai bine spus, profanare a trupului şi de banalizarea sexualităţii. Cum să uităm apoi de multiplele provocări, legate de consumism şi de secularism, care îi afectează pe credincioşii şi pe oamenii de bunăvoinţă? Pentru a spune totul într-un cuvânt, peste tot se simte acel deficit de încredere în viaţă care constituie răul „obscur” al societăţii secularizate.

Dar dacă sunt evidente deficienţele, nu lipsesc totuşi luminile şi motivele de nădejde pentru care să implorăm binecuvântarea specială divină și acum la sfârșit de an. Tocmai în această perspectivă, cântând „Te Deum-ul” ne vom ruga: „Mântuieşte, Doamne, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta”. O, Doamne, priveşte şi apără, în special comunitatea românească angajată cu crescândă vigoare pe tărâmul educaţiei, pentru a răspunde acelei mari „urgenţe educative”, adică dificultăţile care se simt în transmiterea către noile generaţii a valorilor fundamentale ale existenţei şi ale unui comportament corect. Fără proteste, cu răbdătoare încredere, să căutăm să facem faţă unor asemenea urgenţe, înainte de toate în cadrul familiei. Este totuși încurajator să constatăm că munca întreprinsă în aceşti ultimi ani de către parohii, organizații şi asociaţii pentru pastorala familială autentică continuă să se dezvolte şi să poarte roadele sale. În afară de aceasta, ocroteşte, Doamne, iniţiativele misionare care implică lumea tineretului: ele sunt în creştere şi văd un număr de acum relevant de tineri asumându-şi personal responsabilitatea şi bucuria vestirii şi mărturiei Evangheliei. Să avem și în anul ce vine totală încredere în Hristos, nădejdea noastră. Dar speranţa noastră este întotdeauna esenţialmente şi speranţă pentru alţii, şi numai astfel ea este cu adevărat speranţă şi pentru fiecare dintre noi. Să-i cerem Domnului să facă din fiecare dinte noi un adevărat ferment de speranţă în diferitele medii, pentru ca să se poată construi pentru întregul popor un viitor mai bun.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni