Academia de Dans din Beijing susține un spectacol la Teatru, cu ocazia intrării în Anul Cocoșului de Foc

Arădenii sunt așteptați, marți, începând cu ora 19, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” pentru a viziona un spectacol unic în vestul țării, prilejuit de intrarea în Anul Cocoșului de Foc. Spectacolul este organizat de Casa Româno-Chineză (CRC) și Ambasada Republicii Populare Chineze în România și va fi susținut de Academia de Dans din Beijing, intrarea fiind liberă. Membrii trupei vor susține spectacole în doar trei orașe din România, Sibiu, pe 19 ianuarie, București, pe 21 ianuarie și Arad, pe 24 ianuarie, după care vor pleca în Ungaria. „Trebuie spus de la început că este vorba despre un spectacol gratuit. Vreau să profit de această ocazie pentru a-i invita pe toții arădenii la Teatrul Clasic «Ioan Slavici» pentru a vedea reprezentația susținută de Academia de Dans din Beijing. Vor participa înalți oficiali ai Ministerului Culturii din China, înalți funcționari ai Ambasadei Chinei la București”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinta CRC Arad. În continuare, aceasta a ținut să mulțumească președintei Asociației Con Brio, Ana Maria Dragoș, care este și de data aceasta alături de CRC Arad și Teatrului Clasic, care a pus sala la dispoziția artiștilor chinezi. „Teatrul Clasic «Ioan Slavici» are acum prilejul să profite de prezența Academiei de Dans din Beijing pentru a încheia un parteneriat pe termen lung cu un teatru din China. Dorim ca acest eveniment să devină un prilej de promovare a Aradului prin cultură”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț.

La rândul său, Ana Maria Dragoș, președinta Asociației Con Brio, susține că arădenii vor avea parte de o șansă unică.  „Ne bucurăm că putem ajuta la promovarea acestui eveniment, pentru că acest spectacol reprezintă o ocazie unică pentru arădeni. Am avut ocazia să văd caietul program și pot să vă spun că Academia de Dans din Beijing a pregătit 12 momente, câte unul pentru fiecare lună a anului”, a ținut să precizeze Ana Maria Dragoș.