UDMR stă cu dosul în două luntrii

În România,  o dată la patru ani se organizează alegeri ca să vadă şi UDMR cu cine va guverna. Mai clar spus și acum, deși nu este chiar la butoane, organizația are o înțelegere cu PSD si cu ALDE. E drept un… contract pe scurt, pe doar șase luni de zile și cu susținerea punctuală a unor proiecte în care au fost consultați și ei. Dar peste jumătate de an se va mai vedea. Cam ăsta este semnalul. La nivel local, situația este așa cum o știți: o fructuoasă colaborare, de peste un deceniu cu forțele, cică de dreapta. Mai exact din 2004, când brusc din aliați ai PSD, conducerea UDMR Arad „freca” clanța pe la ușa fostului PDL,  imediat după alegerile locale de atunci. Colaborarea cu PSD le-a adus ceva: statuia din Parcul Reconcilierii. Acum la nivel național situația e alta , dar în „mocirla locală ”alianța moștenită de la PDL și transferată către marele , mă rog acum din în ce în ce mai micul PNL, pare încă să dăinuiască la Arad. Asta aşa, ca să fie bine și să nu fie rău. Bine pentru comunitatea maghiară din Arad și județ, se-nțelege, a spus viceprimarul Bognar Levente. Acum ce-nțelege acesta din comunitate este o altă întrebare.  Până la urmă însă, ce a făcut așa de minunat pentru maghiari administrația Falcă? O duce maghiarul de rând  din Arad mai bine? Sau cel din comunitățile cu populație preponderent de etnie ungară din județ? S-a pogorât binele pe acolo? Că nu prea vedem nimic de acest fel. Oricum, pentru vicele Bognar e bine.  Acesta și Falcă parcă sunt frați siamezi. În alt registru, li­derul local al PSD, Dorel Căprar a și anunțat că pentru acest an unul dintre obiectivele este răsturnarea majorității de la Consiliul Județean. Dar asta se poate doar dacă UDMR va intra în horă. Or, tocmai pe asta marșa și Căprar – nu se poate ca la nivel na­țional să cânți o melodie, iar loco să „dansezi” pe alta. Sigur, UDMR îi tot dă cu autonomia de decizie a organizațiilor locale. Dar asta este doar un  alibi. O soluție pentru scoaterea totală din joc a UDMR ar fi: în nicio situaţie nimeni să nu facă vreo alianță cu ei, cu această organizație etnică.  A, dacă vor funcții, să-și facă partid sau n-au decât să se înscrie în altele. Exemplele sunt destule: un Ludovic Orbán, un Varujan Vosganian, iar cazul  cel mai tare este chiar al președintelui Klaus Werner Iohannis, care a candidat din partea liberalilor și a obținut cea mai mare demnitate  pe care o poate avea un om ales în România. Nu este acesta cel mai bun semn de toleranță și de respectare a drepturilor minorităților națio­- nale?
Daca luăm în oglindă drepturile minorităților românești din Ungaria faţă de cele de aici, acelea par o caricatură. Nume româneşti maghiarizate, dar şi un contraargument destul de tare: dacă oamenii nu cer, de ce să le dăm. Cu alte cuvinte copilul care nu plânge… nu capătă mâncare. Iar comunitatea românească din Ungaria, trebuie să recunoaștem, nu prea cere.  S- a mulțumit cu ceva subvenții şi cu asimilarea care s-a petrecut în ultima sută de ani. Cu o poezie, cu un spec­- tacol în limba română cu accent maghiar foarte puternic, nu se poate  afirma identitatea națională. Cert este că în materie de toleranţă faţă de alte etnii suntem campioni europeni şi chiar mai mult decât atât. În schimb UDMR a învățat foarte bine… ro­mânește. Dar nu partea bună, ci aia rea.
Așa că deocamdată, UDMR umblă cu dosul  în două luntrii. Cum îi convine cum s-ar zice. Dar la traducere,  oricum ai întoarce-o tot curvăsărie politică iese.