Viena, văzută prin ochii unui arădean pasionat de arhitectură

Bujor Buda, fost președinte al Asociației Pro Urbe Arad și colaborator al ziarului nostru, militează de ani de zile pentru conservarea patrimoniului arhitectural din municipiu. Recent întors din prima călătorie pe care a făcut-o vreodată la Viena, a scris un articol în care compară cele două orașe, Aradul pe care-l iubește cu atâta patimă, sau Mica Vienă, după cum i se mai spunea, și Marea Vienă.

 

„În perioada de decenii a regimului comunist, lucrările de întreținere curentă necesară au lipsit, cu deosebire în perimetrul orașului vechi. După 1990 intervențiile de reabilitare au cunoscut multiple abordări greșite. Intervențiile neadecvate, în special asupra elementelor care definesc compoziția fațadelor și acoperișurilor au provocat importante pierderi ale substanței original construite, pierderi ireversibile privind informațiile despre acestea (…) Instituțiile implicate în gestionarea ansamblurilor și a arhitecturilor protejate, a esteticii și originalității orașului nu reușesc să cuprindă, să controleze și să stopeze fenomenele negative menționate”, se arată în statutul Asociației Pro Urbe Arad.

Degradarea urbanismului a continuat neîntrerupt, chiar dacă după 1989 s-a instaurat un regim politic capitalist, de „specialitate românească” ce s-a dovedit ineficient. Aradul după 1989, cu o administrație neputincioasă, indiferent de culoarea politică, a rămas în urma altor orașe din fostele țări comuniste. Au apărut afișe redactate de proprietari ce avertizau că tencuiala și ornamentele cad, cablurile au invadat fațadele, străzi pline de gropi și capace de canal montate cu diferențe de la cota asfaltului au îngreunat mobilitatea în oraș, gunoaiele au invadat orașul și murdăresc periferia. Cofretele de gaz și energie electrică au fost montate pe fațadele clădirilor, fără ca administrația să intervină. Legea 422/2001 s-a dovedit ineficientă în apărarea monumentelor istorice. Grav este faptul că în palatele din centru orașului, de necrezut, apartamentele de la etaje sunt neocupate și spații comerciale parțial nefolosite.

Mica și Marea Vienă

În 1906 Nicolae Iorga, în trecere prin Arad, a menționat în memoriile sale că o porțiune din Corso, bulevardul principal al orașului, seamănă cu Ringul Vienez. De atunci Aradul, asemuit cu Viena, a devenit – ARADUL,  MICA VIENĂ. Așa era în 1906.  Oare, așa să mai fie și astăzi ?  Iată o întrebare la care trebuie să-i găsim un răspuns. Arădeanul ce merge la Viena, și în răgazul dintre două runde de „shopping”, să „privească” orașul, clădiri, strada, curățenia, vitrinele, serviciile, firmele, semnele de civilizație, publicitatea și să-i înțeleagă urbanitatea. În Viena se respectă legile și nimeni nu îndrăznește să le nesocotească.

În vreme ce Aradul postat pe o curbă descendentă, și-a devorat bogățiile, majoritatea fabricilor  proprietate de stat, chiar și cele ce produceau unicate naționale, ori cu căutare la export, au dispărut fără urme. În oraș au apărut, pe alocuri, maidanele. În cartierele de la marginea orașului, ca noutate au apărut zonele industriale, o noua industrie, nvestiții străine, cu care trebuie să ne familiarizăm, dar care, spre norocul nostru, n-a schimbat fața Aradului tradițional.

Pentru a salva Aradul de la permanenta degradare, un grup de arădeni entuziaști au înființat, în anul 2005, Asociația Pro Urbe Arad, menită să apere și să salveze patrimoniul. Tot atunci a pornit și un serial de filme inspirat din istoricul, arhitectura, și urbanismul arădean, difuzat la Studioul Info Tv. Pentru a atrage atenția asupra prezentului, fiecare film s-a încheiat cu sloganul: „VOI NICI NU ȘTIȚI CE ORAȘ FRUMOS AVEM”. Din păcate, cu toate eforturile depuse de asociație și mesajele serialului, care  a rulat până în anul 2014, efectele au fost abia sesizabile.

Recent am avut șansa să vizitez Viena, ocazie ce s-a ivit, pentru prima dată, în decembrie trecut. Nu vizitasem încă Viena, despre care am auzit atâtea lucruri minunate, iar eu, din Aradul – Mica Vienă – plin de nerăbdare și emoționat am pornit la drum.  Primele impresii  culese din goana mașinii au fost ordinea, alinierea clădirilor, și lipsa gunoaielor pe spațiile verzi și la bordură. După ce mi-am ocupat camera la hotel, am ieșit în stradă să-mi încep vizita pe trasee fixate încă de la Arad.

Ei bine, arădeanul care vizitează pentru prima dată Viena, merită să fie uimit. Peste tot, indiferent că se  află în centrul orașului, ori spre periferie, clădirile de secol XIX și din  următorul, arătau impecabil, strălucitoare, fațade perfecte. Ramele geamurilor, ancadramete și porțile întreținute (restaurate) perfect. Probabil, din lipsă de spațiu, majoritatea edificiile erau mansardate. Bicicleta care și-a câștigat respectul cuvenit, își are până și locuri de parcare. Comparând Viena cu „Mica Vienă” , cu durere în suflet trebuie să mărturisesc că Aradul meu este departe de Mama Viena, motiv pentru care nu voi enumera în detaliu diferențele.

În vizită la două muzee

Încă din Arad am hotărât să vizităm două muzee, apoi să ne plimbăm cu aparatul foto pe străzi și bulevarde. Ca variație  am intrat să ne omenim cu bunătăți în două locații celebre, cunoscute în Europa. Deci am pornim la drum după programul stabilit.

Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul de Istorie Militară, situat într-un parc imens, unde era înainte o cazarmă. Clădirea muzeului construită între anii 1850-1856 într-un amestec de stiluri, Bizantin, Hispanic și Neogotic, cu pereții din cărămidă aparentă are un aspect de cetate. Muzeul prezintă istoria militară începând cu Războiul de 30 Ani și se termină cu Războiul al Doilea Mondial. Un capitol distinct este anul „1848”. În aer liber se află colecția de blindate. Vizitatorii pot vedea autoturismul în care a fost asasinat, la Sarajevo, Arhiducele Ferdinand, pretext pentru începutul Primului Război Mondial. Trebuie să amintesc că am descoperit un spațiu al României,  unde erau prezentați soldați și ofițeri în uniformă, înarmați, și cu drapelul tricolor. În concluzie, iată,  am vizitat un muzeu, printre cele mai mari din lume, atotcuprinzător, cu obiecte, tablouri și fotografii, cu tunuri uriașe și  amănunte semnificative, alese și expuse cu o infinită pedanterie. Intrarea principală în clădirea muzeului ne-a surprins, un hol imens cu coloane și bolti, parcă ne aflam în holul principal din Palatul Cultural din Arad.  Am vizitat muzeul într-un ritm alert, vreme de trei ore, timp suficient să ne dorim să mai revenim; să revenim  și pentru celelalte muzee ale Vienei.

Următorul obiectiv vizitat a fost Museum Hundertwasser, care prezintă o frântură din opera inspiratului arhitect, cel ce a creat casele cele mai „fistichii”, aparent proiectate fără nivela cu apă. Un arhitect ce s-a amuzat în joacă cu forme și ornamente. Dar la etajul al II-lea al clădirii am avut iar o surpriză plăcută. Etajul era ocupat cu fotografiile unui celebru fotograf Peter Dressler (1942-2013) născut la Brașov. Este o expoziție în semn de omagiu  pe durata 16.11.2016-05.03.2017. Sunt expuse fotografii în alb-negru, instantanee, surprinse pe stradă și preocupările oamenilor obișnuiți. A știut să surprindă momente interesante, detalii semnificative de viață, graffiti, peisaje, animale, oprindu-se deseori la câinele Blind, ce-l însoțea pretutindeni. Expoziția cu opera lui P. Dressler , organizatorii au întitulat-o WIENER GOLD.

 

Fără  „ACHTUNG cad ornamentele!”

Ca un împătimit al urbanismului din orașul meu, din Arad, în timpul ce ne-a mai rămas am fotografiat strada vieneză, clădiri și fațade cu toate detaliile, în intenția de a le compara cu cele de acasă. Ce fel de oameni să fie vienezii? Ce educație? Ce reprezintă pentru ei casa în care locuiesc? Cât am umblat n-am găsit afișe cu „ACHTUNG cad ornamentele!” Se pot fotografia fațadele și nu vei avea surprize neplăcute. Cu invidie și părere de rău în suflet, am constatat că vreme de 26 ani, din 1990 până în 2016 , în loc să oprim degradarea, noi am lăsat să curgă la vale ornamentele și tencuiala. Afișele ce atenționează trecătorii că-i posibil să le cadă ornamentele în cap, scutesc proprietarii de răspundere? Semnalează neputința administrației? Oricum, tot fărădelege se cheamă că este.

În Viena  infrastructura-i civilizată, serviciile, țevi și conducte, condiționarea, toate-s nevăzute, și mă fac să înțeleg că regulamentele locale CLM și legile sunt respectate „nemțește”.

Aleșilor noștri din CLM le recomand să meargă la Viena, dar repede, să vadă minuni de urbanism, la care noi sperăm doar în visele frumoase. În Viena sunt mărci, firme, specialități, toate cunoscute în Europa, să vă notați, vă sugerez: D E M E L – k.U.k. Hofzuckerbacker, cofetărie care miroase a vanilie și scorțișoară,  apoi „FIGLMULLER”, restaurant la care șnițelul are diametru 40 centimetri și berea cu guler mic, nu se termină niciodată. Vizitați muzeele, palatele vieneze, acolo unde se făurea istorie. Iar dacă apucați un ghid turistic, din cele expuse în toate holurile, în locurile publice, alegeți ad libitum și delectați-vă. Apoi teatre, Opera, Filarmonica și bibliotecile, așa, doar să le vedeți aievea.

În vreme ce-mi redactam impresiile de călătorie, la Arad se elabora, în fine, pe un front larg,  fața turistică a orașului, se selectează branduri ce să ne ducă faima peste mări și țări. Se caută fundamentare legislativă a anunțurilor ce avertizează pericolele străzii, ornamentele, tencuielile și gropile. De asemenea se caută ca ROF-ul polițiștilor să conțină modalitatea prin care să interzică afișele lipite pe monumente și cofretele electrice cu ușile descuiate.

Și să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne primească în Spațiul Schengen.