Opoziţia şi opinia publică au… şters fuziunea unor şcoli de pe ordinea de zi

Şedinţa de ieri a CLM Arad a început cu o retragere. Mai exact un punct de pe ordinea de zi prin care mai multe unităţi de învăţământ din Arad urmau a fi comasate. Într-un fel se poate spune că a fost o victorie a opoziţiei social-democrate în colaborare cu ALDE. Astea în condiţiile în care majoritatea penelisto-udemeristă din Consiliu face legea, având o majoritate lejeră. La ceas de seară, cu o zi înainte de şedinţa Consiliului, din partea Primăriei Arad a fost trimis un comunicat în care se spunea:
„În urma discuțiilor avute cu reprezentanții consiliilor de administrație ale unităților de învățământ cu ocazia întâlnirilor organizate de Primărie în ultima săptămână, Municipalitatea a decis continuarea dezbaterilor asupra organizării rețelei școlare pentru anul școlar 2017/2018. Ca urmare, proiectul de Hotărâre CLM va fi retras de  pe ordinea de zi a ședinței CLM Arad de joi, 26 ianuarie 2017”.
Normal că celelalte puncte au trecut ca un cuţit prin.. unt. Mă rog, untul a mai fost presărat cu „obstacole”, precum consilierul municipal, Ionel Ciupe care a atacat cu vehemenţă hotărârea, prin care câteva active din domeniul sanitar treceau în patrimoniul Consiliului Judeţean. Mai exact  este vorba de proiectul de hotărâre nr. 24/2017 privind transmiterea în administrarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea fostul Spital Clinic Municipal Arad. „Chiar preşedintele Cionca a recunoscut că bugetul Consiliului Judeţean este net inferior faţă de cel al municipalităţii. În aceste condiţii eu am pledat de mai de mult ca Spitalul Municipal să treacă înapoi la municipiu. Niciunde în ţară nu mai este această situaţie. Iar rezultatele se văd. Această unitate a rămas mult în urmă din punct de vedere al dotărilor şi serviciilor oferite pentru populaţie”. Un alt punct de interes a fost cel cu aprobarea proiectului de hotărâre numit „Strategia privind transformarea în oraş verde a municipiului Arad”. În expunerea de motive se spunea, printre altele, că: elaborarea „Strategiei de transformare în oraş verde a municipiului Arad” se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Municipiul Arad, în ultimii ani, pentru promovarea unor proiecte menite să ducă la creşterea calităţii vieţii locuitorilor, protecţia mediului înconjurător, eficientizarea energetică şi dezvoltarea durabilă a oraşului.
„Priorităţile Aradului pentru perioada 2016-2025 se îndreaptă în continuare spre dezvoltarea sustenabilă, cu accent pe îmbunătăţirea mobilităţii urbane, a spaţiilor verzi şi a eficienţei energetice“ . Aşadar după un oraş al mallurilor şi din ce în ce mai gri, ne transformăm într-un oraş verde. Desigur, deocamdată pe hârtie. Rămâne de văzut dacă realitatea cenuşie de azi va… înverzi până în 2025.