Intervenție chirurgicală reușită, efectuată pentru prima dată la Arad

O echipă de medici ortopezi a reușit o intervenție chirurgicală la o dublă factură, pentru prima dată la Spitalul Clinic Județean de Urgență.
Reușita a constat în rezolvarea în acelaşi timp operator a ambelor fracturi adică reconstrucţie acetabulară şi proteză totală de şold, pacienta având vârsta de 61 de ani, iar intervenţia durând patru ore.
„Operaţia de astăzi este o premieră pentru spitalul din Arad. Am invitat colegii ortopezi de la Timişoara pentru a putea oferi medicilor noştri şansa de a acumula o experienţă nouă. Pe viitor, ne dorim să avem şi alte iniţiative similare, toate pentru a diversifica şi creşte calitatea serviciilor medicale oferite de spitalul nostru”, a spus Corina Crişan, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Echipa operatorie a fost formată din dr. Mircea Popescu şi dr. Silviu Drăguşanu, medici primari ortopedie traumatologie la Centrul de Politraumatologie „Casa Austria”, din Timişoara, dr. Dan Fruja şi dr. Graţian Damian, medici primari ortopedie traumatologie, şi dr. Cristian Nicolescu, medic primar ATI în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
(S.S)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni