Concert de excepţie, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, la Filarmonică

Segmentele de program ale concertului simfonic de joi, 9 februarie 2017, de la ora 19.00, indică titluri generoase din creaţiile lui Piotr Ilici Ceaikovski şi Modest Petrovici Musorgski: Concertul pentru vioară şi orchestră în re major, ópusul ceaikovskian plasat printre poziţiile de vârf ale repertoriului solistic mondial şi splendidele Tablouri dintr-o expoziţie, o co­- ple­şitoare imagerie muzicală creată de unul dintre cei mai inovatori creatori ai secolului al XIX-lea răsăritean,  îmbrăcată în haina orchestrală a lui Maurice Ravel.
„Abilitatea lui Musorgski de a surprinde esenţa unui personaj, a unei stări sau a unei scene şi imaginaţia prin care depăşeşte  stimulul vizual imediat al tablourilor  inspiratoare ale lui Hartmann,  rămân  marile atracţii ale acestei partituri, care prin corespondenţele  ei muzicale transcende mesajul formal al originalului. Programul Ceaikovski  – Musorgski este un gest de complezenţă pentru publicul activ, chemat să se bucure încă odată  de valenţele unor lumi sonore idealizate, care le permit interpreţilor să îşi etaleze abilităţile plastice şi să îşi probeze idealul sonor în masa unui ansamblu cu competenţe bine cotate.  Seara de muzică rusă îl readuce după o absenţă de câteva stagiuni la pupitrul dirijoral pe maestrul Sabin Păutza, iar performanţa violonistică este semnată de Bogdan Alexandru Costache“, ne-a declarat Doru Orban, directorul Filarmonicii de Stat Arad.
Sabin Păutza
Compozitorul, dirijorul şi profesorul Sabin Păutza a urmat cursurile Liceului de matematică din Reşita şi a studiat în paralel muzica cu Carl Tirier şi Katerin Szöguy. În anul 1965 a absolvit Conservatorul de muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti unde s-a bucurat de îndrumarea unor profesori de prestigiu precum Marţian Negrea, Tudor Ciortea, Ion Dumitrescu, Dumitru D. Botez, Marin Constantin, Emilia Comişel, Ştefan Niculescu şi Aurel Stroe. S-a specializat apoi în compoziţie şi dirijat la Accademia Chigiana din Siena (Italia). Între 1966 şi 1984 a predat armonie, dirijat şi orchestraţie la Conservatorul „George Enescu” fiind în acelaşi timp dirijor al formaţiilor simfonice şi corale ale institutului.
Din anul 1984 se stabileşte în Statele Unite unde câştigă prin concurs poziţiile de director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony, unde lucrează şi în prezent. Dirijează frecvent în Europa, SUA şi Australia şi este invitat de­seori să predea cursuri de măiestrie la diferite universităţi americane şi europene.
Sabin Păutza deţine numeroase premii şi distincţii româneşti şi internaţionale, printre care premiul „George Enescu” al Academiei Române, premiul Uniunii Compozitorilor din România, Marele Premiu al Televiziunii Române, premiul „Rudolph Nissim” al ASCAP şi cel mai recent, Marele Premiu „Doctor Martin Luther  King Jr.”. Activitatea sa internaţională de dirijor şi compozitor i-a adus titlul onorific de Doctor în Muzică decernat de London Institute for Applied Research, titlul de „Doctor Suma Cum Laudae” acordat de Academia de muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca precum şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Plainfield.
Sabin Păutza a dirijat în cele mai renumite săli de concert din Statele Unite, Europa şi Australia (Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Philharmonic Hall din Sydney, s.a). Numele său figurează alături de cei mai mari muzicieni ai lumii în Who’s Who in Music publicat la Cambridge (ediţiile 1980 – 1984 -1992 – 1996 – 2000) şi în volumul „2000 de Americani Notabili” publicat de American Biographical Institute. Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) şi al Biroului de Consilieri al Institutului Biografic American. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de catre Editura San Nicobian din New York iar firma Swift Music Group (SUA) editează în prezent seria „Opera Omnia” a compozitorului, din care au apărut deja primele zece CD-uri.
Muzicianului i-a fost acordat  în anul 2013 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Valahia” din Târgovişte, iar  în anul  2015, Sabin Păutza primeşte aceeaşi distincţie din partea  Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. În octombrie 2016, la Palatul Peleş din Sinaia, Casa Regală a României i-a acordat maestrului Decoraţia Regală Nihil Sine Deo.
Bogdan Alexandru Costache
Violonistul Bogdan Alexandru Costache este un tânăr interpret talentat, cu o carieră solistică internaţională în plină dezvoltare. În 2004 a devenit membru la „Colegiul PRO‘’ Bucureşti, sub îndrumarea prestigioasei soprane Mariana Nicolesco şi a  violonistului Florin Croitoru. Încurajat şi monitorizat de către profesorii Octavian Raţiu şi Ilarion Ionescu Galaţi, la vârsta de 15 ani părăseşte Braşovul pentru a-şi continua studiile la Bucureşti, cu profesorul Valeriu Rogacev.
De-a lungul anilor a fost distins cu premii în peste 30 de competiţii naţionale şi internaţionale. În perioada 2009 -2 011 a fost concertmaistru al Orchestrei Intenaţio­- nale de Tineret CEI  Youth Orchestra (Italia), cu care a susţinut concerte în Europa. În 2012 a câştigat o bursă la Royal Academy of Music, Londra, unde a studiat cu prestigiosul profesor român Remus Azoiţei. În prezent este concertmaistru al Filarmonicii Internaţionale „World Peace Philharmonic” (Hamburg) şi al celebrei „Philharmonie der Nationen” condusă de maestrul Justus Frantz.