A dărăburit un câine cu secera, pentru care riscă un an de închisoare

Polițiștii arădeni au identificat un tânăr care s-a filmat în timp ce ar fi ucis un câine, iar apoi îl taie cu o seceră. Imaginile au fost postate pe Facebook și au atras revolta utilizatorilor rețelei. Este vorba de un tânăr de 26 de ani pe nume Alexandru Memet. „Suspectul este originar din județul Constanța, dar în prezent este angajat la o stână din localitatea Șagu (aflată la 15 kilometri de Arad – n.r.). I s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru uciderea fără drept, cu intenție, de animale, faptă prevăzută de legea 205/2004 și sancționată cu pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă penală”, a declarat Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad. Tânărul a recunoscut că el apare în filmare și spune că a făcut asta ”din teribilism” fără să știe că videoclipul va stârni emoții și revoltă. El susține că animalul i-a aparținut și a fost mort, din cauze pe care nu le cunoaște.
Clipul care circulă pe Facebook a strârnit revoltă între internauţi. Profilul este al lui „Alexandru Mmt Alx”, care scrie despre el că locuiește în Arad, a studiat la „Școala Vieții” și „Facultatea De Golani”. Alături de fotografia de profil este trecut mesajul: „Mati înjurat, scuipat, umilit Nui problema, DAR FERIȚI-VĂ DE ZIUA ÎN CARE MA VOI RIDICA nimic nu scăpa ne plătit toate/toți la timpul lor”.
Tânărul a postat un clip în care apare o persoană ce înfige în mod repetat o seceră în corpul inert al unui câine.
Se aude și o voce de băiat: „Ce ficăței frumoși are! Ia să vedem ficățeii!”.
Animalul care avea o pungă pe cap, era mort înainte de începera filmării.
(A.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni