Sănătatea economiei depinde de orientarea sa spre viitor

de Teofan Mada
Fiecare societate se construieşte pe ceea ce le-a fost lăsat de generaţiile anterioare. Fiecare oraş stă pe movila construită de toate practicile şi obiceiurile care constituiau cultura acelei societăţi care ne unesc şi formează o societate funcţională. Un set profund şi neexaminat de capaciății ne fac să respectăm legea şi ne oferă o stabilitate politică. Ne fac să fim popoare care suntem doritori să corectăm şi să ne adaptăm, şi care suntem motivaţi să acţionăm în feluri care provoacă mai mult bine decât să-i afecteze pe cei din jurul lor. Suntem împiedicaţi şi împu­terniciţi de noţiuni ca şi binele comun peste care nu trecem uşor.
După secole, acea movilă se poate transforma într-un deal. Fiecare generaţie europeană refoloseşte stratul superior al materialului moştenit şi speră să adauge cel puţin la fel de mult cât a luat de la acel deal. Dar în ultimii ani am făcut excavări mai adânci în el şi-am săpat până la legăturile cele mai de bază care le conferă persoanelor motivaţia. Ca rezultat, fiecare dintre noi manifestă mai puţin ataşament faţă de un număr mai mic de persoane, faţă de cei pe care-i considerăm ca făcând parte din familie şi, prin urmare, avem mai puţine motive să lucrăm. Dar oare munca pe care am depus-o va înlocui capitalul cultural astfel încât să le permită copiilor noştri să trăiască la fel de bine ca noi?
Multe state europene au mers la muncă ca de obicei, vânzându-și produsele şi gândindu-se la altele noi. Dar care a fost valoarea muncii lor ca întreg? Au adăugat ei oare noi straturi de capital social şi uman? Au construit la fel de mult cât au dărâmat? Au câştigat ceea ce au plătit, sau au cheltuit ce s-a câştigat, nu de ei, ci de generaţiile de dinaintea lor? Valoarea este hotărâtă fie că societatea europeană continuă să fie robustă şi ener­getică, fie că nu. Dacă îşi pierde încre­derea, toată munca noastră se poate să fi demolat mai mult decât să fi construit. Am avut oare dreptate să ne recompensăm şi să ne felicităm pentru ce avem? Două tipuri de oameni ne pot răspunde la această întrebare. Un tip face parte din muncitorii din altă parte a lumii care, pro­babil, va cumpăra ceea ce economia europeană produce. Un alt tip este generaţia care vine după noi. Ei ne vor spune dacă am făcut lucrurile uşoare pentru ei sau mai dificile, sau dacă munca noastră a adus cu adevărat o valoare adăugată sau dacă am cheltuit-o fără a o înlocui. Dacă am dinamitat părţi ale acelui deal, unde      s-a dus acel material? În ultimele decenii, s-a făcut să explodeze o mare parte din materialul socio-cultural deasupra cape­telor noastre. Acest nor mare a materialului cultural atomizat s-a transformat în banii care sunt comercializaţi pe pieţele financiare globale, traversând încoace şi încolo lumea de la un nivel comercial internaţional la altul. Banii şi acţiunile comercializate pe pieţele financiare globale reprezintă capitalul cultural transformat dintr-o formă fixă într-o formă foarte volatilă. Voi sugera ca această trecere de la capitalul socio-cultural fix la o formă lichidă reprezintă decizia a milioane de indivizi care pariază în speranţa de a-şi clădi un viitor, deşi este puţin probabil că vor ajunge să le pese de el în viitor. Sănătatea economiei fiecărei țării europene depinde de orientarea sa spre viitor. Orice viitor are nevoie de copii astfel încât populaţia să rămână aproximativ la fel şi cere ca aceşti copii să devină nişte persoane energice şi motivate astfel încât să avem o economie puternică.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni