Mihai Fifor: ,,Programul PSD propune un parteneriat administrațiilor publice locale”

Senatorul Mihai Fifor apreciază ca fiind foarte oportună reintegrarea angajamentului conducerii PSD față de administrația publică locală.
,,Cu ocazia desfășurării Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis obiectivele pe care noi le avem în ceea ce privește îmbunătățirea cadrului legal în zona administrației publice locale. Primul pas a fost deja făcut, prin adoptarea măsurii de creștere a salariilor din administrația publică locală cu 20%. Astfel, primarul poate dispune de un aparat tehnic motivat și bine pregătit. De asemenea, Guvernul Grindeanu lucrează la Legea unică a salarizării care va reglementa și salarizarea primarilor. O așteptăm în Parlament pentru dezbatere și vot”, declară senatorul arădean, Mihai Fifor. La reuniunea prima­rilor care a avut loc ieri la Palatul Parlamentului, atât premierul Sorin Grindeanu cât și președintele PSD, Liviu Dragnea, au vorbit despre măsurile care vor veni în sprijinul administrației locale: salarii mărite, sporuri pentru absorbția de fonduri europene și clarificarea legislației. ,,Noi ne propunem să oferim un cadru le­gislativ cât mai clar primarului și consiliului local. De aici și necesitatea distincției între legalitate și oportunitate în atribuțiile și responsabilitățile primarului. În ultimii ani au apărut multe blocaje în dezvoltarea comunităților locale din cauza «bogăției» legislative. Trebuie să fie un raport corect între salarizarea primarului și responsabilitățile pe care și le asumă. În prezent acest raport este găunos și produce dezechilibre. Oportunitatea trebuie să revină celor care au fost mandatați de cetățeni să îi reprezinte, adică primarului și consiliului local. Măsurile propuse de echipa PSD arată că ne dorim un parteneriat real cu administrațiile publice locale”, este de părere senatorul Fifor Mihai.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni