Fără jocuri de noroc în zona centrală a municipiului

Primăria anunță organizarea unei dezbateri publice pe tema regulamentului de desfășurare a activităților comerciale și a piețelor. Dezbaterea va avea loc marți, începând cu ora 15.00, în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ.
„Cetăţenii sunt invi­taţi să îşi exprime părerea cu privire la acest proiect. Toate recomandările formulate în ­ca­drul dez­-baterii vor fi înaintate Con­- siliului Local al Municipiului Arad. Proiectul de hotărâre poate fi studiat la Serviciul Relaţii cu Publicul – camera 5 (Palatul Cenad) şi pe site-ul Primăriei Municipiului Arad la adresa www.primariaarad.ro (secțiunea Activități Normative-Proiecte de Hotărâri). Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0257/281850, interior 278”, se arată în anunțul Primăriei.
Printre prevederile noului regulament de desfășurare a activităților comerciale se află și un articol controversat, care va interzice, printre altele, jocurile de noroc în zona centrală a municipiului. „Comercializarea produselor de tip sexshop şi a produselor de tip etnobotanic, şi activităţile de tip jocuri de noroc, autorizate în condiţiile legii, este interzisă în perimetrul delimitat de cursul râului Mureş-Str. Andrei Şaguna–Piaţa Spitalului – Calea Victoriei – Calea Aurel Vlaicu –Piaţa Gării –B-dul Revoluţiei – Piaţa Drapelului – B-dul Iuliu Maniu –Piaţa Sporturilor – râul Mureş, pe Calea Timişorii, Calea Radnei, Str. Petru Rareş şi Calea Aurel Vlaicu, precum şi pe o rază de 1 km faţă de unităţile de învăţământ de orice fel”, se arată la articolul 10 al respectivului regulament.
Centrul „sufocat”
În urmă cu trei ani, ziarul nostru vă informa că a fost realizat un studiu privind privind coerenţa imaginii urbane a zonei construite protejate a municipiului, iar specialiștii în arhitectură care s-au ocupat de acesta au ajuns la concluzia că fostul bulevard al oraşului, pe vremuri, un spaţiu reprezentantiv, are  o imagine dezolantă, centrul municipiului fiind „sufocat” de cafenele, în timp ce cofetăriile şi restaurantele lipsesc.
„Imaginea de astăzi a bulevardului vorbeşte despre o comunitate retractilă, cu locui­tori care dispar după apusul soarelui, în care aglomeraţia socializării benevole a fost înlocuită de aglomerarea signalisticii publicitare, de fragmentarea parterelor, şi de peticeala cromatică a intervenţiilor la faţade […] Cafenelele au rămas, dar sunt campioane ale abuzului de signalistică, inclusiv prin terasele masive care obturează faţada. Restaurantele sunt foarte puţine, cofetăriile altă dată iconice s-au restrâns sau au dispărut iar atelierele fotografice, altădată spaţii ale interacţiunii personale, sunt şi ele performere prin firme şi vitrine, ale unei agresiuni lipsite de gust asupra faţadelor, trecătorilor şi, până la urmă, clienţilor”, se arăta  în studiu. Autorii documentului vorbeau, de asemenea, despre sălile de jocuri de noroc, cu reclamele lor țipătoare, despre care spuneau că „sunt semnalizate abuziv”.  „Centrul Aradului nefiind delimitat prin signalistică drept spaţiu de loisir şi relaxare sau al achiziţiei de bunuri de larg consum cu valoare adăugată mare, astăzi, o sală de jocuri de noroc îşi găseşte aproape natural locul între o bancă şi o cafenea, toate trei abuzând arhitectura şi disturbând imaginea urbană. Cu alte cuvinte, dacă imaginea urbană a centrului ar deveni coerentă printr-un anumit tip de plastică a mijloacelor publicitare, centrul oraşului ar elimina, ca pe un corp străin, acest tip de afacere”, se mai arăta în studiul cu pricina.
Aradul ar trebui să ia
exemplul marilor orașe
Trebuie spus însă că sunt și voci care susțin că jocurile de noroc nu ar trebui eliminate din zona centrală, ci obligate să se încadreze în peisaj, pentru că altfel toată lumea are de pierdut. Bujor Buda, președintele de onoare al Asociației „Pro Urbe” susține că localurile care găzduiesc jocuri de noroc își găsesc locul peste tot în marile orașe. „Jocurile de noroc civilizate, nu deșănțate reprezintă o sursă de venit pentru Primărie și, de ce să nu spunem, o notă de civilizație. Sigur, dacă este vorba despre ceva ieșit din comun trebuie mutat la periferie sau interzis, dar dacă localul este decent, se încadrează în arhitectură și își desfășoară activitatea cu seriozitate, nu l-aș desființa, pentru că se pierd multe locuri de muncă”, a declarat Bujor Buda. În continuare, acesta sus­ține că regretă că în Arad nu funcționează niciun cazinou, clădirea fostului cazinou fiind lăsată în paragină. „Și în Viena, și în alte mari orașe, există localuri cu jocuri de noroc, care se încadrează foarte bine în peisaj, culorile nu deranjează, totul este armonios, astfel nu văd ce problemă ar putea să fie… Asta, bineînțeles, dacă reclamele respectă codul redactat de Primărie. Dacă localurile cu jocuri de noroc se mută la periferie, există riscul ca spațiile ocupate de acestea să rămână pustii, cum s-a întâmplat cu atât de multe spații”, a mai spus Bujor Buda.