Începe nebunia înscrierilor în învăţământul primar

Pentru anul şcolar 2017-2018, la nivelul judeţului Arad, în proiectul planului de şcolarizare, sunt prevăzute 190,5 clase pregătitoare(omogene şi simultane), preconizându-se 3600  de elevi. „Prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 3427/2017 au fost aprobate Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018. Potrivit metodologiei, învăţământul primar, care este obligatoriu, cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se, astfel, şcolarizarea tuturor copiilor“, ne-a declarat Mariana Tocaciu, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Condiţii de înscriere în învăţământul primar prevăzute de prezenta Metodologie sunt: părinţii, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare; părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv, pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Părinţii copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2017-2018, sau ai celor pentru care evaluarea arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, îşi vor înscrie copiii la grădiniţă, în grupa mare.

În cazul în care vor exista solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi/sau unităţile de învăţământ vor consilia părinţii privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al copilului şi îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluţionată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), în perioada 22 februarie – 15 martie 2017, într-un număr de 25 de centre din municipiu şi judeţ. În documentul ataşat, se află centrele, adresa şi programul de lucru, model de cerere în vederea evaluării psihosomatice.

Toţi copiii ai căror părinţi solicită înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie vor fi înmatriculaţi la unitatea de învăţământ solicitată. Pe locurile libere, se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii.

În situaţia în care într-o unitate de învăţământ numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi al căror domiciliu se află în afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale şi specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de ambii părinţi; existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinţi din afara circumscripţiei şcolare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare. Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învăţământ şi se aplică după criteriile generale.

Calendarul înscrierilor

Înscrierea în învăţământul primar va avea loc în perioada 27 februarie – 16 martie 2017 la sediul unităţilor de învăţământ sau prin completarea online a unei cereri tip de înscriere, urmând ca cererea să fie validată la unitatea de învăţământ unde se doreşte înscrierea.

În perioada 23 februarie-2 martie 2017, în unităţile de învăţământ preşcolar vor avea loc întâlniri de informare şi consiliere a părinţilor copiilor din grădiniţe cu privire la înscrierea în învăţământul primar 2017 – 2018.

În perioada 23 februarie-2 martie 2017, în fiecare unitate şcolară cu nivel de învăţământ primar se va organiza “Ziua porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul didactic din unitatea de învăţământ.

Precizăm faptul că următoarele unităţi de învăţământ nu au circumscripţie şcolară: Colegiul Naţional “Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” Arad; Unităţile de învăţământ Liceul Teoretic ”Adam Muller Guttebrunn” Arad, Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Arad – pentru clasele în Limba germană maternă; Unităţile de învăţământ Colegiul Csiky Gergely Arad, Şcoala Gimnazială “Aurel Vlaicu” Arad, Şcoala Gimnazială “Fraţii Neuman” Arad, Şcoala Gimnazială “Aron Cotruş” Arad – pentru clasele în Limba maghiară maternă; Unităţile de învăţământ Şcoala Gimnazială “Aron Cotruş” Arad,  Şcoala Gimnazială “Caius Iacob” Arad,  Şcoala Gimnazială “Iosif Moldovan” Arad – pentru clasele de step by step.

Înscrierea se va realiza pe baza unei proceduri specifice şi a unor criterii specifice, în aceeaşi perioadă prevăzută de calendar. Mai multe informaţii se pot obţine la secretariatele acestor unităţi de învăţământ.

Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, Ziua Porţilor deschise, Întâlniri ale părinţilor în grădiniţe, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică sunt afişate pe site-ul ISJ Arad, www.isjarad.ro şi pe site-urile şi la sediul unităţilor de învăţământ.

De asemenea, pentru orice informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare, ISJ Arad a pus la dispozitia celor interesati, telverde, 0800816257, în intervalul orar 8.00-16.00, care va funcţiona pe perioada 21 februarie –13 aprilie 2017, la care părinţii şi alte persoane interesate pot obţine, gratuit, informaţii referitoare la înscrierea copiilor în învăţământul primar.