De ce Adame, … de ce?

Urmare din numărul trecut

 

 Am căzut prin păcat,

dar ne ridicăm prin căinţă.

Sfântul Vasile cel Mare

 

El, Adam, a fost cauza creaţiei tuturor lucrurilor, pentru el le-a făcut Dumnezeu pe toate, a fost creat pentru acea comuniune dumnezeiască ce greu poate fi înţeleasă azi. Bucuria harică în care trăia îi ţinea şi de cald şi de frig, şi de foame şi de sete, şi de lumină şi de întuneric; el a avut totul, a primit totul de la Dumnezeu, inclusiv puterea de stăpânire asupra vietăţilor pământului, a primit cuget şi fericire, pace şi iubire veşnică.

Avându-le pe toate acestea, nu-i lipsea nimic şi totuşi, a renunţat la toate; de ce Adame, … de ce? Când ai avut viaţa veşnică lângă tine tu ai adus moartea, de ce când ai avut fericirea ai adus tristeţea, de ce când ai fost stăpân peste pământ ai vrut să devii slugă, câştigându-ţi pâinea cea de toate zilele prin sudoarea frunţii tale, de ce când puteai să te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, ai ales să te izolezi, de ce Adame, … de ce? […]

Ai asistat neputincios la răzvrătirea vremii împotriva ta, ai plâns adesea la marginea Raiului, Adame, gândindu-te ce minunat a fost odinioară înăuntru şi cât de groaznic şi de decăzut ai ajuns, de ce Adame, … de ce toate acestea? Crezi că a meritat să dai binele pe rău, crezi că a fost mai plăcut la gust acel rod al pomului, decât dulceaţa darurilor dumnezeieşti pe care le aveai cu tine în Rai, crezi că a fost mai bine să renunţi la iubirea lui Dumnezeu ascultând de diavol, acum când stai cu palmele pline de lacrimi, proptite în faţă, cu siguranţă îţi dai seama că nu a meritat deloc.

Şi, într-un trist şi departe târziu în timp, a venit Hristos şi a sfărâmat porţile iadului şi te-a scos de acolo împreună cu toţi drepţii, că prea mult ai suspinat şi ai suferit, a venit Hristos să-ţi şteargă lacrimile tristeţii ce au adăpat zi şi noapte tărâmul iadului, ducându-te în Rai să te reîntâlneşti cu Cel ce te-a creat, a fost o despărţire lungă, prea lungă pentru tine pe care ţi-ai asumat-o şi pentru care ai suferit, dar acum bucură-te, Adame, şi binecuvintează pe Dumnezeu în slava Lui, că ai ajuns acolo de unde ai plecat din cauza neascultării de odinioară, ai ajuns în Raiul ceresc.

Fiecare clipă trăită fără Hristos este la fel ca viaţa trăită de Adam după izgonirea din Rai, tristă şi fără sens, fără o finalitate în transcendent, trăim doar să trăim, trăim inutil, trăim ca şi cum am fi morţi de mult fără să-l căutăm pe Dumnezeu, ba mai rău se pare că l-am scos demult din viaţa noastră. Adam cel nou, Hristos Domnul, a restaurat creaţia Sa, a readus-o la măreţia de odinioară şi totuşi, trăim ca Adam cel vechi, de ce Adame, … de ce?

Paul Krizner



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni