Fifor susține că Falcă va fi judecat de cetățenii Aradului; primarul #deocamdată rezistă

În numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că primarul
Gheorghe Falcă are probleme serioase cu Agenția Națională de Integritate, care a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție acuzându-l că ar fi în conflict de interese de natură penală, din cauza afacerilor derulate de SC Pro Arhitectura, firmă administrată de soția sa, la care edilul este acționar. „Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către Falcă Gheorghe, primar al municipiului Arad. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Falcă Gheorghe a semnat și aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportu­- nitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeași societate comercială – Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată și soția sa dețin calitatea de asociați. De asemenea, soția persoanei evaluate deține și funcția de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL. Cele 40 de acte materiale au fost semnate și aprobate de Falcă Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Arad, pe perioada mandatelor 2008 – 2012, respectiv 2012 – 2016. În perioada evaluată, S.C. Pro Arhitectura Arad SRL  a distribuit dividende în cuantum de 403.000 lei”, se arăta, printre altele în comunicatul de presă al ANI, dat publicității săptămâna aceasta.
Furtună marca ANI
Vestea că Falcă a fost dat de ANI pe mâna procurorilor a stârnit o adevărată furtună, cu atât mai mult cu cât acesta a încercat, cu puțin timp în urmă, să se folosească de protestele antiguvernamentale și pentru susținerea Justiției pentru a recupera o parte din pierderile suferite după ultima campanie electorală, când a condus Partidul Național Liberal spre un rezultat rușinos. După cum ați putut citi în ziarul nostru, anumiți colegi de-ai săi de partid susțin că este terminat din punct de vedere politic, iar liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar i-a cerut demisia.
Rechizitoriul lui Fifor
Ulterior, într-o postare pe Facebook, senatorul Mihai Fifor, președintele Consiliului Național al PSD, a făcut un adevărat rechizitoriu la adresa lui Falcă, referindu-se însă mai puțin la problemele  acestuia cu ANI și mai mult la modul în care acesta a înțeles să administreze municipiul Arad.  „Foarte multă lume se aşteaptă probabil la o reacţie din partea mea referitoare la ştirea de ieri (n.r.luni) legată de
primarul Aradului, domnul Gheorghe Falcă. Dacă situaţia ar fi fost invers, cu siguranţă că nu am mai fi făcut faţă avalanşei de epitete denigratoare din partea acestui om. Pot spune cu certitudine că nu m-am bucurat şi nu mă voi bucura vreodată de răul cuiva, indiferent de cât de jos ar fi coborât acesta ştacheta omeniei şi a bunului simţ. Nu mă bucur nici de data aceasta. Pentru că, dincolo de micile drame ale acestui trist personaj, Falcă, se află drama unei întregi comunităţi, care pierde cu fiecare an de administraţie PDL/PNL tot mai mult şansa la dezvoltare durabilă, la o viaţă frumoasă într-un oraş care merită să fie etalon al Vestului României. Aradul lui Falcă a devenit în ultimii ani un oraş trist. Un oraş cenuşiu dominat de terenuri virane, de ruine ale unui centru fabulos de frumos altădată, un oraş care se luptă cu disperare să îşi păstreze identitatea în fata agresivităţii istoriei şi a celor care îi mutilează destinul. Peste tot sunt doar improvizaţii realizate cu sume colosale, bani al căror traseu va trebui cândva cercetat cu onestitate. Aradul lui Falcă e un oraş în care se supravieţuieşte, un oraş din care tinerii se gândesc cum să facă să plece cât mai departe. O cetate cândva înfloritoare, care astăzi nu mai are decât un viitor incert trasat iresponsabil de o administraţie păguboasă, egocentrică, axată numai pe interesele meschine ale unui grup de interese. Nu ştiu şi nu e treaba mea ce se va întâmpla cu domnul Falcă. Până la urmă, instituţiile abilitate vor spune dacă omul e vinovat sau nu. Însă cei care îl vor judeca pe acest om cu adevărat vor fi cetăţenii Aradului, cei care au dreptul la o viaţă normală, decentă, armonioasă şi cu perspectiva acasă la ei. Pentru asta ne vom bate în anii ce vin şi, cot la cot cu arădenii, vom încerca să repornim motoarele readucerii la viaţa a Aradului. Pe principii sănătoase, cu proiecte serioase imperios necesare. Asta pentru că ne pasă şi pentru că noi chiar credem că se poate”, a scris Fifor pe Facebook.
Primarul își susține în
continuare nevinovăția
Deși este cam pus cu spatele la zid, atât de Opoziția locală, cât și de unii colegi de partid, existând informații că până și persoane apropiate se pregătesc să schimbe macazul, Falcă #deocamdată rezistă. Se folosește de orice prilej pentru a-și declara nevinovăția și profită de orice ocazie ivită, cum a fost cazul de miercuri, când au fost date 50 de locuințe sociale, pentru a se pune într-o lumină pozitivă. În ceea ce privește scandalul în care este implicat a scris pe Facebook: „Întotdeauna mi-am îndeplinit atri­bu- țiile de Primar al Municipiului Arad în deplin respect al legii, cu transparență și bună-credință. Agenția Națională de Integritate a desfăşurat controale periodice în cadrul Primăriei pe care o conduc şi nu au existat niciun fel de abateri de la lege.”
„Beția nocivă a politicului de piață”
Mai trebuie spus că recent am primit la redacție o scrisoare deschisă adresată primarului Gheorghe Falcă, semnată „Un grup de cetățeni care au sperat, votându-vă”, scri­soare care pare să-i dea dreptate lui Fifor care spunea că Falcă va fi judecat de cetățenii Aradului. „Se spune că oamenii de calitate știu să piardă. O fac cu demnitate, recunoscându-și eșecul și căutându-i cauza reală. Tulburat de eșecul răsunător de la alegerile recente, unde a condus campania electorală a liberalilor, edilul nostru, domnul Falcă, îi găsește vinovați pe câștigători, sfidând de­- cizia fermă a urnelor. O înlo­cuiește cu protestele străzii unde vezi bine, se ascunde democrația reală. Îi laudă pe tinerii «frumoși și liberi», naivi și manipulabili în bravada lor adolescentină risi­pită într-un cadru de globalism nociv și interesat, străin de interesul țării”, se arată în scrisoare. Autorii acesteia mai spun că învinșii din alegeri au dat pieței și slogane de tipul „Jos corupția!”, „Hoții!”, îndreptate împotriva majorității PSD-ALDE. „Tinerii, în aspirația lor îndreptățită spre dreptate și adevăr le-au acceptat cu entuziasm și teribilism justițiar, dar n-au înțeles un lucru esențial, că manipulatorii, incitați în mod revoltător de însuși președintele țării, sunt chiar corupții care-și apără privilegiile”, mai susțin autorii scrisorii.
Un oraș lăsat de izbeliște
În continuare, aceștia susțin că în loc să se ocupe de politică, Falcă ar trebui să-și vadă de atribuțiile de primar, pentru că Aradul a ajuns un oraș lăsat de izbeliște. „Trezirea lor va fi însă dureroasă, după o absurdă rezistență […] mult lăudată de edilul nostru, primarul Falcă, lider de piață. A venit însă momentul ca domnul Falcă ar trebui să se trezească din beția nocivă a politicului de piață și să-și îndeplinească sarcinile sale de edil, calitate în care l-au ales arădenii. Și sunt multe, multe de făcut într-un oraș lăsat de izbeliște! L-am invita mai întâi în zona Piața Arenei – Boul Roșu, unde va descoperi o imagine catastrofală: ziduri prăbușite, gunoaie, clădiri în pragul prăbușirii, șobolani, o mizerie sordidă, revoltătoare. Să cheme comuniștii dacă nu e în stare să șteargă rușinea de pe obrazul Aradului! Dar ei nu mai sunt, au rămas liberalii ca să-i blameze”, se mai arată în scrisoare.
Fanfaronadă politică
Autorii scrisorii deschise arată în continuare cu degetul înspre primarul Falcă, acuzându-l că UTA a ajuns să joace meciurile de acasă la Șiria din cauza faptului că o serie de stadioane din municipiu au fost demolate, după ce acesta a fost ales să conducă administrația locală.  „I-am da apoi un bilet gratuit la meciul de debut al UTA-ei din acest retur care se va desfășura pe stadionul de fotbal din Șiria, Aradul nemai­având stadioane prin grija domniei sale. Și ar mai fi multe, multe de făcut, domnule primar! Treziți-vă dacă puteți, din visele drogului politic care vă domină și faceți-vă datoria de edil. De asta v-am ales! Scoateți Aradul din mizeria edilitară în care l-ați adus, redându-i frumusețea de odinioară. Lăsați fanfaronada politică, goală de conținut și treceți la treabă! Vă vom sprijini și vă vom ajuta!”, se arată în încheiere.