Despre femei, cu dragoste

Miercurea ce urmează, Universul Terestru îşi omagiază FEMEIA: femeia-mamă, femeia-iubită, femeia-colegă, femeia-soră, femeia-fiică, femeia-bunică, femeia-soţie, femeia-dascăl, femeia… Nu se putea o lună mai potrivită pentru a o sărbători pe  „cea mai frumoasă jumătate a lumii“, decât luna martie.

Luna martie! Martie este prima lună a primăverii, anotimpul în care natura de pe planeta Pământ renaşte, când viaţa înmugureşte în lumea vegetală şi animală deopotrivă,  căci anotimpul Primăvara desemnează mereu re-începutul re-naşterea, re-învierea.

Întotdeauna pe mine primăvara mă antrenează emoţional, mă relaţionează cu natura, pot sta minute în şir să depistez obrăznicia şi curajul unui gândac când iese biruitor şi trufaş din crăpătura unei grote de dimensiuni liliputane de te şi întrebi cum naiba a încăput cu tot cu punctele-i negre pe carapacea-i roşie-cărămizie.

Ei, bine, Femeia este sărbătorită în acest anotimp frenetic al minţii şi inimii, întrucât sensibilitatea şi fragilitatea ei, a Femeii, sunt aidoma purităţii naturii.

Încă de la Facere, Dumnezeu a creat femeia ca sprijin pentru bărbat, ca pilon sacramental pentru perpetuare şi armonie, pentru educarea şi formarea celor ce vor urma. Brigham Young, un adept al bisericii creştin-mormone spunea foarte frumos despre rolul femeii în societatea omenească: „Educi un bărbat, educi un bărbat. Educi o femeie, educi o întreagă generaţie“.

„Toate popoarele civilizate au respectat femeia“, zicea Jean Jaques Rousseau şi nu-s ziceri în van, căci din păcate se mai cunosc şi în ziua de azi popoare în care femeia este socotită o sclavă, o entitate inferioară, potrivit religiilor lor. În general acest lucru se obsevă cu precădere la popoarele arabe, unde femeia poate fi chiar ucisă prin lapidare în pieţe publice atunci când soţul consideră că a încălcat codurile familiei sau cele religioase. De altfel, cu mici diferenţe, femeia este desconsiderată cam de toate principalele religii mondiale, inclusiv de cea creştină. Femeia nu are aceleaşi drepturi cu bărbaţii, de cele mai multe ori fiind socotită pe nedrept o fiinţă inferioară acestora. Din această zonă a credinţei apărând şi misoginismul, neîncrederea în calităţile femeii. Conform religiei creştine femeia trebuie să poarte numele bărbatului, femeia trebuie să asculte orbeşte de soţi, copiii născuţi de femeie poartă numele tatălui, în biserică femeia ocupă un loc separat de al bărbaţilor, ele n-au voie să intre în altar, nu pot fi preot, nu pot ocupa funcţii importante în Cler etc., etc.

Desigur în ultima sută de ani au apărut curente feministe care mai atenuează din aceste nedreptăţi, dar în linii mari Femeia este privită cu reticenţă de religii. Noroc cu societatea civilă, politică, culturală, economică, unde femeile sunt socotite absolut egalele bărbaţilor.

Am să evoc mai jos pe cea mai apreciată, respectată şi mai iubită înfăţişare a  femeii: aceea de mamă.

Un băiat iubea o fată. Foarte mult o iubea băiatul pe fată. Şi fata îl iubea pe băiat. Dar ea voia să ştie cât de mult o iubeşte băiatul. L-a întrebat: Cât de mult mă iubeşti? Mult de tot, răspunde băiatul. Dacă mă iubeşti mult de tot, dovedeşte-mi! Spune-mi cum să-ţi dovedesc şi o voi face fără crâcnire. Uite, zice fata, urcă la etaj în dormitorul mamei tale, ia-i viaţa, smulge-i inima din piept, pune-o pe o tavă şi du-mi-o mie, ca dovadă că mă iubeşti!

Băiatul urcă fără şovăire la etaj, ia viaţa mamei sale, îi pune inima pe o tavă şi coboară repede treptele, spre iubita lui. Dar se împiedică şi se rostogoleşte pe scări în jos. De acolo, de pe tavă, inima mamei îl întreabă îngrijorată: Te-ai lovit rău, băiatul mamii? Te doare?

Mama, fiinţa care-şi iubeşte necondiţionat copiii…

E martie, luna în care este omagiată femeia. Fie ca toate femeile să fie iubite, respectate şi apreciate conform sensibilităţii lor, conform capacităţii şi sufletelor lor generoase şi frumoase, dincolo de dogme şi prejudecăţi!