Să vină DNA!

Recent, noul ministru al Justiției, profesorul Tudorel Toader a fost prins că a călcat pe… bec. Nu, nu a luat nici mită, nu a primit nici foloase necuvenite, și nu se pregătește nici să dezincrimineze vreo infracțiune pentru vreo câteva zile, pentru a scăpa de pușcărie cei care ar trebui să scape. Ca să fiu mai exact, de oaie a făcut-o șoferul Tudorel Toader, care nu cunoaște prea bine Bucureștiul și din această cauză a… trecut cu mașina peste linia continuă. După cum era de așteptat, anumiți indivizi extraordinar de vigilenți l-au filmat când a făcut acest lucru și au postat filmulețul pe Facebook, astfel încât presa națională a avut din nou un subiect de discuții, la  fel cum s-a întâmplat când președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a încercat să scape de coada de la Serviciul Permise, mi se pare, sau când, pe atunci viitor prim-ministru, Sorin Grindeanu a fost filmat fumând în biroul lui Liviu Dragnea de la Parlament.
După cum vedeți sunt toți niște infractori înrăiți. Să vină DNA! Nu se mai poate cu astfel de specimene, față de care Neluțu Mexicanu’, Nelu Iordache, Dinu Pescariu sau Dorin Cocoș sunt mici copii.
Lăsând însă gluma la o parte, sper însă că procurorii DNA se vor concentra pe infracțiunile care intră în sfera lor de competență, pe care le vor cerceta cu atenție, fără a mai acuza un fost ministru că a săvârșit o faptă în legătură cu funcția ocupată, la o săptămână după ce și-a încheiat mandatul, fără a folosi metodele celebrului procuror Negulescu și mai ales, fără a întocmi dosare penale pentru abuz în serviciu sau delapidare, în cazul în care „infractorul” a rugat un coleg să-i facă câteva fotocopii folosind imprimanta instituției, așa cum au procedat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu un comisar-șef de poliție.
De-a lungul timpului, DNA a câștigat foarte mult la capitolul imagine ca urmare a dosarelor grele pe care le-au instrumentat procurorii de acolo, cu sau fără sprijinul SRI. Ar fi acum păcat ca instituția să cadă în derizoriu, prin interpretarea unor articole de lege într-un mod extrem, cum a fost cazul Olguței Vasilescu, care, potrivit procurorilor ar fi primit foloase necuvenite materializate în capital electoral, după ce a cerut patronului unei firme de construcții să renoveze niște fațade din orașul Craiova, pe care l-a condus în calitate de primar sau cum s-a întâmplat în cazul lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, acuzat de ucidere din culpă, deși se afla pe bancheta din spate a mașinii de serviciu.
Deocamdată, Tăriceanu a scăpat de DNA în cazul cozii de la Permise. La fel
s-a întâmplat și cu Grindeanu, care n-a fost chemat să dea cu subsemnatul pentru că a fumat în biroul președintelui
Camerei Deputaților. Dacă scapă și ministrul Justiției, atunci cred că adversarii lor politici, vor avea un nou motiv să cheme lumea în stradă…