De ce postim?

de Paul Krizner
Câţi săraci ar putea fi hrăniţi
datorită unei zile de post?
Fericitul Augustin

Urmare din numărul trecut
În zilele noastre pare cam demodat să vorbeşti despre post, cuvânt care de mult a devenit un arhaism, nu pentru că nu se mai posteşte, ci pentru că în lumea „bună” a cetăţii postul nu are nicio importanţă. Un alt mare sfânt al Bisericii, Vasile cel Mare (330-379) ce a trăit în Cezareea Cappadociei, afirma că: „dacă postul ar cârmui viaţa noastră, atunci viaţa n-ar mai fi atât de plină de plâns şi de tristeţe”.
Acest post cere înainte de toate schimbarea vieţii şi nu doar înlocuirea unor alimente, toţi suntem chemaţi la astfel de trăire, la reînnoire, la lepădarea de gânduri şi ispite, la renunţarea la rău şi ură, suntem chemaţi la iubire şi la ajutorare.
Prin post trebuie văzută fericirea celuilalt, bucuria de a dărui, de a te jertfi pentru aproapele tău şi, nu în ultimul rând, pentru Dumnezeu. Poetul şi dramaturgul francez Eduard Pailleron (Édouard Jules Henri Pailleron, 1834-1899), afirma că „singura fericire pe care o ai vine de la cea pe care o dai”.
Când posteşti gândul nu-ţi mai zboară spre cele rele şi nu trebuie să te lauzi că posteşti, fii aşa cum ar trebui să fii în toate zilele, avându-l model pe Hristos, blând şi smerit cu inima; postul să-l încununezi cu rugăciunea, care este dialogul tău cu Dumnezeu, la fel cum trupul are nevoie de hrană pentru a trăi, tot aşa şi sufletul are nevoie de hrana spirituală şi care este alta decât rugăciunea?
Acum, la început de drum, când ne stau în faţă şapte săptămâni de post, având finalitate în pregătirea noastră pentru a primi marea veste ce a cutremurat întreg pământul, şi anume Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, acum se cere să fim mai buni, mai altruişti, lăsând la o parte tot ce-i omenesc, îndreptându-ne privirea spre divin, apropiindu-ne cu fiecare moment al vieţii şi cu fiecare zi de post de Hristos cel Euharistic, Cel ce se dă tuturor spre curăţirea sufletului şi al trupului, spre iertarea păcatelor şi spre dobândirea vieţii veşnice, cum afirmă textele liturgice.
Prin abţinerea de la tot ce-i rău lăsăm loc în sufletul nostru să pătrundă lumina speranţei unei vieţi mai bune, mai fericite, mai împlinite în divin decât în uman. Nu pot să închei aceste cugetări decât folosind o altă afirmaţie al Sfântului Ioan Hrisostom, care întreabă retoric: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice.
De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul.
Nu numai gura voastră să postească, ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele trupului vostru. [..] A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. „Nu aplecaţi urechea voastră la vorbirile deşarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri ruşinoase.
La ce bun să te ţii de la carne de pasăre şi de la peşte, de-ţi vei sfâşia şi ucide pe fratele tău?”
Post cu folos!



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni