Icoana, ușă de intrare în Împărăția lui Dumnezeu

Icoana este o cale de a intra. Dar, în ce? Ea înseamnă accesul undeva, se pune însă întrebarea unde? Icoana este o cale de acces, un punct de întâlnire, de comuniune. Dar, cu cine? O uşă care se închide se deschide în acelaşi timp spre intimitate. Iar o uşă care se deschide încheie timpul singurătăţii. Ce bine e să te poţi bucura de un cămin care, datorită unei uşi care se deschide, se va transforma într-un spaţiu ospitalier.

Icoana este o ușă-intrare în împărăția cerurilor, în veacul ce va să fie, în lumea care vine, în comuniunea sfinților și a îngerilor. Icoanele au funcție mediatoare, ele fac persoanele și evenimentele prezente nouă, aici și acum. Prin icoane întâlnim Persoanele care ni se arată: Mântuitorul, Maica Domnului, îngerii și sfinții. Deci, prin icoane participăm la misterul care este pictat, ele fiind o taină a prezenței, o teologie a prezenței în har.

Icoana nu este o fereastră prin care eu privesc de la distanță, iar întâlnirea nu are loc, ci o ușă, care este spațiul prin care trecem și devenim parte a peisajului pe care-l întâlnim sau contemplăm. Icoana este o trecere spre o altă ușă=Împărăția cerurilor, unde îl întâlnim față către față pe Dumnezeu… Icoana este un loc al întâlnirii și comunicării imediate și prezente, ceea ce înseamnă că icoana există în cadrul  rugăciunii și a slujbelor Bisericii, ca parte a actului liturgic. În afara rugăciunii și a cultului ea își pierde menirea finală.

Icoana este apoi un act teologic, o teologie a luminii și culori. Există o relație esențială dintre Evanghelie și icoane. Evanghelia este cuvântul proclamat, în timp ce icoana este cuvântul pictat, ele fiind complementare: Evanghelia este o icoană în cuvinte și icoana o Evanghelie în imagine.

În icoană este prezent harul, ea fiind și un act sacramental, care îl face prezent pe Hristos, desigur într-un mod cu totul diferit față de Euharistie. În Euharistie elementele pâinii și vinului nu sunt icoane ale Trupului sau Sângelui, ci sunt cu adevărat Trupul și Sângele Domnului Întrupat,  Răstignit, Înviat și Înălțat la ceruri. Fundamentul oricărei iconografii este textul de la Ioan 1, 14:  . Dumnezeu poate fi reprezentat pentru că Fiul lui Dumnezeu devine om, trup, Dumnezeu-omul Care se poate vedea.

Icoana este expresia frumuseții divine. Teologia icoanei nu este numai o teologie a prezenței ci și a frumuseții spirituale, o expresie a frumuseții divine. Dostoievski a spus că Frumusețea va salva lumea. Ce înseamnă acest lucru? Dumnezeu este izvorul oricărui bine, este izvorul adevărului și a oricărei frumuseți. Este Binele, Adevărul, Frumusețea în Persoană. În limba greacă frumusețea este redată prin cuvântul kalos, care vine de la verbul kaleo=a invoca un răspuns așteptat. Acest kaleo constituie elementul distinct al Frumuseții divine: manifestarea atractivității lui Dumnezeu. Icoana este acea frumusețe spirituală care ne cheamă în afară, dincolo de noi, pentru a invoca în noi bucuria lui Dumnezeu.

Mântuitorul este Păstorul cel Bun, care își dă viața pentru noi, dar unul Frumos prin excelență. Hristos este Frumusețe Întrupată, Răstignită și Înviată. Învierea reprezentând frumusețea desăvârșită, ultimă și eshatologică.

 

Teofan Mada



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni