Victor cel Obscur

Victor Ponta este un personaj politic care se încăpăţânează să nu moară, precum mai noul său partener de convingeri Traian Băsescu. Micuţul Titulescu, asemănarea, într-adevăr izbitoare, i se trage strict din punct de vedere fizic, nu renunţă la visul său ca într-o bună zi să ajungă un mare politician şi speră ca funcţia de premier şi finala prezidenţială pierdută să nu fie apogeul carierei sale, mult prea timpuriu apusă. Statură impozantă, cu o faţă de copil insuficient dezvoltat, cu un veşnic zâmbet arogant în colţurile gurii, aer de superioritate, mereu sigur pe el, Victor Ponta ar vinde pe oricine pentru planurile sale politice. Singura problemă este însă lipsa unei strategii ferme. Ponta vinde prima oară pe oricine, dar nu ştie pentru ce, nu are un scop precis în cap, nici măcar ţelul nu îi este suficient de bine definit.

Ultima sa zvâcnire în presă recunosc că era să mă ameţească niţel, să mă facă să îmi spun cât de fascinant şi cât de lider înăscut a… devenit Victor Ponta. Fostul premier a declarat în faţa jurnaliştilor că îi va trimite demisia în alb liderului PSD Liviu Dragnea, fostul său prieten. Prieten însă doar pe vremea când Liviu era cel care nu avea voie să iasă din cuvântul liderului Victor. Cum roata în viaţă se roteşte a sosit şi partea în care Victor trebuia să facă acum pe supusul aceluiaşi prieten Liviu. Numai că de data asta Victor are multe de spus: „Sunt nişte lucruri pe care le văd şi pe care le spun cu toată dorinţa de bine. Dacă cineva e deranjat de asta, rămân un independent. Dacă domnul Dragnea vrea să folosească de demisia mea…“. „Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea, ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid, îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, e care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare“, a mai declarat cu fermitate, de 8 martie, Victor Ponta. La cât de sincer este Liviu Dragnea, nici nu mai contează reacţia acestuia, de altfel una plină de înţelepciune… politică, care în spate sună ceva de genul: „Te susţin să te îngropi singur, Victor, prietene!“. Reacţia lui Ponta, după cum spuneam, era să mă îmbete de fascinaţie. Să mă facă să cred că a spart gheaţa tiraniilor din PSD. Oricine s-a aflat la conducerea acestui partid, începând cu Iliescu şi continuând cu Năstase, Geoană, chiar însuşi Victor Ponta, dar mai ales Liviu Dragnea, nu a conceput să fie nici măcar contrazis. Oricine venea cu o părere critică era, în mod „democratic“, invitat în afara partidului teocratic.

Ieşirea lui Ponta era să mă facă să cred că şi-a dorit să schimbe puţin lucrurile, pe care de altfel nu le-ar fi acceptat în timpul mandatului său. Dar scopul lui Ponta nu era acela al îmbunătăţirii situaţiei din PSD, ci unul strict personal, machiavelic, care putea să meargă până la îngroparea propriului partid pentru satisfacerea intereselor personale. Doar că scopul lui Ponta nu este unul foarte precis. El ştie că trebuie să vândă pe cineva, iar acum a sosit timpul propriului partid, iar de abia apoi va vedea pentru ce. Iar PSD nu este primul lucru pe care Ponta îl scoate la vânzare. Am urmărit foarte atent parcursul lui Victor Ponta pe vremea când era în fruntea USL, alături de fraţii săi… liberali. Ajunse deja prim ministru, în urma unui protocol semnat cu liberalii, iar conform înţelegerii trebuia să îl susţină pe Crin Antonescu în cursa pentru prezidenţiale. Ponta a făcut-o, însă într-un mod propriu, parşiv. Pe faţă îl susţinea pe prietenul său Crin, însă pe la spate îl ataca cu toate tunurile pe care i le punea la dispoziţie maşinăria mediatică a unui alt prieten – Sebastian Ghiţă. Modul său ticălos de a acţiona a fost repede mirosit de Crin Antonescu, care, sătul de atacurile subterane ale lui Ponta, a ameninţat public că va rupe alianţa. În tot acest timp, tupeul lui Ponta atingea paroxismul. În toate ieşirile publice, Victor Ponta se arăta nedumerit de reacţiile „de neînţeles“ ale colegului său şi îl ruga permanent să nu rupă „alianţa atât de iubită de români“. Finalul USL îl ştie toată lumea, însă trebuie spus că nu din cauza lui Antonescu alianţa s-a rupt, ci din cauza maşinăriilor politice ale lui Victor Ponta, mult prea avid atunci după funcţia supremă în stat. Dacă atunci însă scopul era unul precis, în ciuda negaţiilor făcute publice de Ponta, care se arăta, în mod fals, destul de rezervat în privinţa intrării în cursa pentru prezidenţiale, planurile actuale ale fostului şef PSD au intrat în obscuritate.