Dan Damian: „Scenariile SF ale PNL Arad s-au mutat la Consiliul Judeţean”

Consilierul judeţean PSD Dan Damian remarcă lipsa de măsură şi realism a conducerii CJA. Aceasta, potrivit social democraților,  ,,în goana disperată după imagine publică aruncă în societate pro­iecte nesustenabile, dar creionate şi dimensionate în mod păgubos pe banii contribuabililor”.
„La prima vedere fantasmagoriile pe model Falcă, legate de transformarea comunei Ghioroc în stațiune de interes local, ar putea părea amuzante, însă… ştiind faptul că întreaga comedie se însăilează pe bani grei din puşculiţa arădenilor ne îngheaţă orice tip de zâmbet. Sigur că declarativ, pentru un cetăţean din alt judeţ, s-ar zări din avion drept o iniţiativă frumoasă, păcat că este lipsită de orice temei practic şi plimbarea conceptului în spaţiul public costă extrem de scump. Cât de mult ? Păi, haideţi să vedem. Doar studiul, despre care nu se precizează de ce natură ar fi se ridică la 810.000 lei (8 miliarde lei vechi) ca să nu mai punem la socoteală că maşina de vot liberală din CJA a aprobat deja suplimentar alocarea unei sume de 400.000 lei (4 miliarde vechi) pentru cons­trucţia unei parcări, veşnica obsesie molipsitoare a „astrului din Brad”. O parcare arondată unei plaje care nu are autorizaţie valabilă de la Direcţia de Sănătate Publică, cum sună ? Şi unde conform criteriilor de autorizare cetăţenii fac baie în lac pe propria răspundere, apa fiind considerată improprie pentru îmbăiere.
Revenind cu picioarele pe pământ, în ciuda aspectului pitoresc al locului, plaja în cauză nu cores­punde niciunui criteriu minimal impus de normele de specialitate în domeniu. Nu are grupuri sanitare, duşuri şi evident nici canalizare. Şi atunci cum şi mai ales de ce risipim banul public pentru investiţii păguboase sau studii sterile, nerealiste, care nu vor avea nicio finalitate.
În acest timp, aceeaşi conducere liberală a CJA distribuie bani cu pipeta, sume infime, pentru dezvoltare unor localităţi precum Lipova şi Moneasa, staţiuni consacrate, una de interes local şi cealaltă de interes naţional. Şi asta din simplul motiv pentru că politicieni gen Falcă au ordonat ca fondurile să se atribuie pe criterii discriminatorii politic. După cum declara colegul meu Marius Sulincean,  PNL a decis să pedepesească cetăţenii din localităţile care au optat la alegerile locale pentru o conducere social-democrată”, afirmă consilierul judeţean Dan Damian.                                  (G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni