Slugă la doi stăpâni

de Paul Krizner
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipsi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
(Matei VI, 24)

Câte lupte nu se dau în om pentru a se decide pe ce cale să meargă, câte gânduri nu-l vlăguiesc şi nu-l obosesc în momentele în care vrea să aleagă. Câte lacrimi nu varsă pentru deciziile luate, şi totuşi, nu ştie ce este. O umbră în marele paradis, o frântură din veşnicie, o flacără ce se stinge sau o rază de lumină, o speranţă, ori un dar dumnezeiesc? Se ceartă cu el însuşi, îşi plânge slăbiciunile, promite că se îndreaptă, însă parcă roşcovele porcilor sunt mai plăcute decât ospăţul împăratului.
Umanitatea în decursul istoriei a cunoscut destui stăpâni, însă doar doi sunt cei de dincolo de patul morţii. Sau, mai bine zis, unuia îi este îngăduit să fie, şi anume diavolul. Lumea se luptă cu această alegere şi nu ştie cui să îi slujească. Nu ar face rău, dar parcă şi binele este departe de ea. Chiar dacă omul trăieşte duplicitar, iubind şi păcatul şi sfinţenia deopotrivă, totuşi alegerea îi aparţine pentru că slujirea lui nu poate fi decât faţă de un singur stăpân. Vei sluji plăcerilor şi destrăbălărilor acestui veac sau vei sluji iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Desigur, demonul îşi doreşte să îi slujeşti, ştiindu-ţi slăbiciunile tale şi te va ispiti permanent, te va lovi acolo unde eşti mai slab, doar ca să te alunge din drumul tău spre rai. Te va face să iubeşti mai mult efemerul acestei vieţi decât perspectiva veşniciei. Îţi va propune tot felul de lucruri doar ca să renunţi la Dumnezeu. Însă nu uita că poţi să îl înfrunţi, avându-l exemplu pe Hristos, care a fost ispitit când era în pustiul Carantaniei. Până şi la El a venit diavolul de trei ori, ispitindu-l, dar fiul lui Dumnezeu l-a biruit. Nu lăsa patimile vieţii să te îngenuncheze, nu umbla după averi care vor dispărea într-un final. Şi la sfârşitul vieţii tale să îţi dai seama că ai pierdut şi ce mai era nobil în tine, să îţi dai seama că ţi-ai pierdut până şi sufletul. Nu … nu merită să trăieşti făcându-ţi iadul încă de pe pământ, nu merită să slujeşti celui ce nu ştie să slujească, ci doar să amăgească, nu merită să te închini vicleanului stăpân. Şi totuşi acest Mamona nu este doar întruparea demonului, ci şi a banului pentru că termenul provine din limba aramaică şi înseamnă „bani”.
În viaţă nu de puţine ori ai ocazia de a alege între bine şi rău, între iubire şi ură, între pace şi tristeţe, între fericire şi lacrimi, între Dumnezeu şi Mamona. Tu ştii cel mai bine ce vrei, dar în momentul în care alegi, gândeşte-te în perspectivă că omul nu-i doar trup, ci şi suflet, gândeşte-te să nu te pierzi, amestecându-te cu plăcerile acestei lumi. Iar la sfârşitul vieţii să îţi dai seama că ai trăit doar pentru aceste zile trecute.
Stăpânul omului şi al pământului aşteaptă permanent alegerea ta, şi a mea, şi a tuturor. Aşteaptă cum odinioară a fost aşteptat fiul risipitor. Câte dimineţi însorite, câte seri în care soarele se ascundea undeva în orizont, câte nopţi înstelate au trecut aşteptând bătrânul tată pe fiul său. Dar într-un trist şi departe târziu, o umbră uscăţivă îi apare în faţă. Da, tânărul a ales cărui stăpân să slujească.
Încă din antichitate, slujirea stăpânului presupunea fidelitate, respect poate exa­gerat, dar şi sacrificiu, însă în plan spiritual, slujirea este un dar, o binecuvântare, o scară a smereniei. Cel ce vrea să fie mai mare între voi să se facă slugă celui mai mic, spunea Mântuitorul. Aşadar, slujirea lui Dumnezeu şi a bisericii sale prin diferite modalităţi fie sacerdotală fie laică, este fără îndoială o binecuvântare atâta vreme cât suntem sinceri, iar dacă devine un formalism va fi un chin pentru noi, deoarece nu poţi fi şi cu Dumnezeu şi cu demonul.
Şi totuşi, cui slujim în acest veac, unde totul se bazează pe materialism şi egoism, cui slujim? Oare lui Dumnezeu sau lui Mamona?



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni