Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Cenad, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională.

În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent (ex. redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontieră de la graniţa comună).



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni