2017 a început cu achiziții și rezultate importante la CS Universitatea Arad

Apropierea primului meci oficial al anului pentru rugbiștii arădeni a creat prilejul unei prime conferințe de presă pe 2017 a Clubului Universitatea Aurel Vlaicu Arad. „Șef de ceremonie” a fost directorul Ovidiu Șerban, care a trecut prin „sită” fiecare secție, specificând – totodată – că sprijinul autorităților locale și județene este aproape nul.
luncanLuncan, al doilea judoka
legitimat pe baza colaborării cu Liberty Oradea
Arădeanul Luca Kunszabo (aflat în refacere după o operație la umăr) a fost doar prima achiziție a CS UAV de la Liberty Oradea, clubu cu care arădenii au demarat o colaborare strânsă. „Vlad Luncan e sportivul nostru începând din acest an. Anul trecut a fost medaliat la naționalele Under 21, în condițiile în care el are doar 18 ani. Probabil, pe baza parteneriatului cu Liberty Oradea, vom mai aduce și alți sportivi la clubul nostru. Deocamdată, profesorul Mihai Telechi se ocupă sau coordonează activitatea a opt judoka, dar  secția e în continuă dezvoltare”, a menționat Șerban.
Coman, ultima achiziție la atletism
CS UAV A adunat până în prezent un număr de șapte sportivi. „Lângă deja consacrații Sorin Mîneran și Mădălina Florea, a ajuns și una dintre marile speranțe ale semifonului românesc. Este vorba de Nicolae Coman, atlet cu dublă legitimare Arad / Steaua, triplu medaliat la naţionalele în sală, argint la 1500 de metri, tineret şi seniori şi bronz la seniori, pe distanţa de 800 de metri. În zilele următoare vom semna şi cu o mare speranţă a semifondului românesc. Nu e foarte cunoscută, e junioară, dar se află în topurile Federaţiei şi e considerată una dintre cele mai de perspectivă atlete române. Totodată, aș vrea să subliniez că sulițașii Both și Rusu nu sunt doar ai CSM-ului, așa cum se scrie mereu în presă, ci sunt și ai noștri. Suntem, practic, clubul care îi susține aproape în întregime din punct de vedere financiar, nu e corect să fim pomeniți când cei doi au rezultate pe plan național sau internațional. În fine, Sorin Mîneran are lângă el doi tineri sportivi de care se ocupă personal și care promit să ajungă departe în atletism”, a mai punctat șeful CS UAV Arad. Întrebat ce părere are despre toată disputa pe arena „Gloria”, ce din această iarnă a intrat și în uz fotbalistic, Ovidiu Șerban a spus doar atât: „Nu vreau să mă bag, dar cred că atleții au ales calea cea bună. Nu e corect să se schimbe destinația stadionului”
„Interese ascunse, altfel nu putem explica de ce gimnastica aerobică nu e sport olimpic”
De departe, cea mai puternică secție de la CS UAV Arad este gimnastica aerobică. Gabriel Bocșer (acesta va participa la două etape de Cupă Mondială, în aprilie, cea din Japonia şi în luna mai, în Portugalia, dar și la Jocurile Mondiale din Polonia, unde va concura în minim două probe pentru medalii) e vârf de lance, dar junioarele Ramonei Haidu sunt deja cunoscute atât pe plan național, cât și internațional. Dar, până una alta, sportivii nu au acces la Jocurile Olimpice, ceva de neconceput pentru conducerea clubului studențesc. „Există interese ascunse, altfel nu putem explica de ce gimnastica aerobică nu e sport olimpic. Până și dansul la bară a devenit probă olimpică, sau golful, un sport exclusivist. E ceva strigător la cer, dar ce putem face noi? Vom continua să muncim, să scoatem campioni naționali, mondiali și europeni și, poate, într-o zi peste nu știu câți ani vom ajunge și la Olimpiadă”, a fost remarca lui Ovidiu Șerban.
Tot legat de gimnastica aerobică, să  spunem că a punctat chiarăn week-end-ul trecut la un Open în Cehia. E vorba despre un concurs internaţional puternic, la care au participat 12 ţări, printre care şi redutabila Chină. CS Universitatea Arad a încheiat competiţia juniorilor I cu un bilanţ notabil: două locuri 1, la aerobic dance şi grup, locul 2 la trio şi locurile 4 şi 5 la individual. Clubul arădean a fost reprezentat de Denisa Maxinan, Francesca Morar, Zsofia Meszar, Anna Meszar, Alexandra Perpelici, Anamaria Rugină, Iasmina Cuzmanov şi Dacina Neciu. La juniori III (8-9 ani), CS Urania Arad, pepiniera CS UAV, a obţinut un loc 2 la grup, locul 3 la trio şi încă două locuri 5, la grup şi trio.
„A fost prima participare a noastră după nou cod de punctaj. Am intrat într-un nou ciclu olimpic, iar punctajele se mai schimbă, trebuie să ne aliniem şi noi cerinţelor. A fost o verificare foarte bună, două dintre sportive făcându-şi deja apa­riţia pe plan internaţional. Avem un viitor frumos, sportivi de mare perspectivă, care îşi do­resc să facă performanţă. Nu va fi uşor, vom întâmpina şi greutăţi, dar important e să le depăşim pe toate şi să ne atingem obiectivele”, a precizat Ramona Haidu, antrenoare a secţiei de gimnastică aerobică.
Aceeași problemă a salarizării la rugby! 100 de mii de euro – bani necesari pentru revenirea în
Superligă
Ca și fost antrenor de rugby, câștigător al argintului național cu Contor Zenner Arad, Ovidiu Șerban e ușor afectat când vorbește despre nivelul echipei Universității. Fără bani privați, sportul cu balonul oval bate pasul pe loc, iar perspectivele nu sunt prea roz nici în acest an. „Nu ne putem apropia, ca salarizare, de Superligă, deci nu putem trece la nivelul următor. Avem tot ce ne trebuie, mai puţin salarii. Am avea nevoie de un buget de 100 de mii de euro, sub forma unui contract de sponzorizare, în așa fel încât banii să ajungă direct la echipă. Din păcate, nici nu vine nimic din spate, juniorii sunt tot mai puţini. Din cei 40 de copii pe care i-am avut acum 4-5 ani, doar vreo doi-trei au făcut pasul spre rugby-ul de performanţă. Restul s-au pierdut la cealaltă echipă a Aradului ce a dispărut ca măgarul în ceață. Pentru a te integra în acest sport foarte special, trebuie să ai un anumit temperament, o anumită cultură şi creştere, de aceea la rugby copilul trebuie să înceapă la o vârstă fragedă, de 7-8, maxim 10 ani. Vorbim despre un altfel de a fi, un altfel de a te comporta. Concluzionând, ca și condiții de deplasare, echipament, cazare, masă, vitamini­zare suntem de Superligă, ca și sportivi pe care îi putem atrage cu salarii de 1000, maxim 1200 de lei suntem unde suntem”, e conluzia prezentată de directorul CS UAV Arad.
În fine, Șerban a spus că secția de șah a clubului, rezervată ve­teranilor, funcționează deocamdată bine și nu există motive pentru care a se schimba ceva în 2017.