Lady UTA, nu mă lăsa trist!

Era o vreme când urmăream cu asiduitate şi cu interes toate aspectele legate de echipa fanion a Aradului, Lady UTA, cum îmi place mie s-o alint. Simţeam pulsul echipei, trăiam la intensitate maximă bucuriile şi necazurile, eşecurile şi reali­zările ei. Lady UTA trăia, era vie! Pentru ea, pentru Lady UTA, Aradul  se implica în mod direct, o sprijinea şi o susţinea. La conducerea oraşului, a echipei şi a clubului erau oameni care se dedicau totalmente intereselor ei, se confundau cu clubul domiciliat la capătul străzii Poetului. Stradă predestinată, căci Lady UTA era o muză pentru poeţi, era ea însăşi o poetă a jocului de fotbal. Nu o spun numai eu, o spunea cu mult înaintea mea marele om de televiziune, scriitorul  Aristide Buhoiu în cartea sa intitulată „Petschovski“  unde face o amplă descriere a ceea ce înseamnă Lady UTA pentru naţiunea fotbalistică din România. Scriitori şi oameni de sport care o omagiau au mai fost. Să-i amintim doar pe Mircea M. Ionescu şi pe Ioan Chirilă, care în articole sau în comentarii în presa sportivă scrisă, văzută şi auzi­tă au fost de-a dreptul fascinaţi de amploarea pe care numele de UTA poate să o transmită  şi să stimuleze pentru sport o ţară întreagă.  Sau marele Cristian Ţopescu, omul care la o aniversare a Clubului UTA, a spus: „Mă bucur că acum clubul este condus de un pământean, nu de un marţian şi că are toate şansele să se dezvolte.“
Lady UTA era pentru Arad un brand, aşa cum erau Pita de Pecica, Salamul de Nădlac, Cădarca de Miniş, Părădaica de Curtici, Vagoanele, Păpuşile Arădeanca, Ceasurile Victoria, Strungurile.
Victoria capitalismului asupra întreprinderilor socialiste a distrus toate aceste branduri: păpuşi, ceasuri, vagoane, strunguri… Aproape pe toate. Au mai rămas de distrus câteva, printre care şi echipa de fotbal UTA, alintată de fani Bătrâna Doamnă, sau Lady UTA. Ea, echipa de fotbal UTA era mândria Aradului, modalitatea prin care eram cunoscuţi în Europa şi în lume. Lady UTA ne încălzea inimile, ne însufleţea printre atâtea răsunătoare insuccese ale municipiului Arad. Şi pentru că, totuşi, Lady UTA era vie, inşi jegoşi la suflet s-au gândit s-o termine. Din aproape în aproape au demolat toate stadioanele din jurul ei, lăsând Aradul fără terenuri. Apoi au demolat Stadionul UTA, pe motiv că-l reconstruiesc. Au trecut ani buni şi stadionul este tot şantier, neştiindu-se când va fi gata.
În prezent Lady UTA se luptă pentru promovare. Are jucători buni, antrenori şi conducere devotată. Dar n-are stadion în municipiul Arad unde să joace. Şi joacă la Şiria, pe teren străin. Deşi este iubită şi acolo.
Dar treaba asta cu meciuri la Şiria este cel puţin indecentă, este ca şi când primarul Falcă ar locui într-o vilă unde stă toată ziua, unde mănâncă şi se odihneşte iar seara s-ar duce în casa unor prieteni ca să facă amor cu nevastă-sa. După care adoua zi ar reveni în vila personală…
Sper din toată inima ca Lady UTA să promoveze şi să scoată din tristeţe sutele de mii de fani pe care-i are în Arad şi în toată România.
Căci cine ştie, poate s-o îndura Timi­şoara de noi, arădenii şi-o va lăsa şi pe Lady UTA să-şi joace meciurile din prima ligă în perimetrul ei, pe malul Canalului…
Îi urez mult succes şi mai mult decât atât!