Bugetul a trecut în CLM cât ai zice… regenerare urbană

Cu o majoritate clară, combinata liberalo-udemeristă din CLM Arad nu a avut parte de nicio emoţie, la şedinţa extraordinară de vineri. Aşa că adoptarea Bugetului municipiului Arad a fost doar o simplă… plimbare prin parc. Desigur, cu unele mici perturbări ale taberei social-democrate, care prin vocea consilierului Beniamin Vărcuş a spus că „Este o zi neagră pentru CLM în care sistemul totalitar a lui Falcă a pus iar pumnul în gura celor care vor să îşi exprime punctul de vedere”.
Acesta a mai precizat că un buget trebuie adopat prin consens, întregul spectru politic local trebuind să ajungă la un numitor comun în ce priveşte priorităţile Aradului.  De altfel, un punct important pe ordinea de zi a fost cel cu privire la creşterea subvenţiei lunare pentru energia termică. A fost iniţiativa consilierilor din grupul PSD-ALDE. Subiectul s-a încheiat rapid, pe motiv că excedentul bugetar nu poate fi folosit în acest scop. Pe de altă parte, totuşi nimeni din actuala putere locală nu vrea acest lucru. Să fie clar: dacă s-ar dori găsirea unor soluţii se puteau găsi. Pentru că o vom susţine întodeauna: nu este normal ca un bucureştean să plătească cu o sută de lei mai puţin pe gigacalorie, faţă de un arădean. De parcă am trăi în două ţări diferite. De altfel, Falcă cu privire la acest subiect a spus, este adevărat că nu în şedinţa de vineri, că nu este… socialist. Noi am numi asta echitate, nu socia­lism. Adică dacă arădenii plătesc printre cele mai mari taxe şi impozite din România, este normal ca o parte din acestea să se întoarcă şi în calitatea vieţii. Pentru amatorii de statistici spunem că bugetul a trecut cu 12 voturi pentru.  Dăm câteva mostre de ,,buna gospodărire” a banilor: ştiaţi că pentru întreţinerea toa­letelor publice sunt alocaţi de la buget 150.000 de lei în 2017 şi 700.000 de lei pentru paza parcurilor? La ce bun mai avem Poliţie locală atunci? Circul a continuat, cu săgeţi aruncate dintr-o parte şi de alta.  De altfel, şi cei de la ULAL Arad au participat la şedinţa de vineri. Ca să nu spuneţi că suntem pricinoşi, redăm impresiile celor de la această organizaţie.
„În  ziua  de vineri, 17 martie 2017 a avut loc şedinţa  CLM Arad, o şedinţă  cu zece proiecte pe ordinea de zi. De departe cel mai important proiect a fost cel cu privire la adoptarea Bugetului General de Venituri şi Cheltuieli al Municipiului Arad  pentru anul 2017. La acest proiect s-au făcut amendamente care au fost votate în unanimitate şi, trebuie să subliniem faptul că toate acestea au fost  făcute de consilierii care compun majoritatea în Consiliul Local Municipal Arad. Surpriza a fost că unii consilieri s-au abţinut la votul pentru buget, după ce au votat amendamentele şi au avut ocazia de a aduce modificări proiectului. Credem că acei care i-au ales  să-i  reprezinte au aşteptări mai mari decât să se abţină de la a vota proiectele. Referitor la  «Proiectul de  mo­dificare a subvenţiei lunare pentru energia termică livrată populaţiei» ne aşteptam să fie susţinut şi argumentat pertinent. Din păcate nu a fost asigurată nici măcar prezenţa tuturor consilierilor din grupul  iniţiatorilor.
BUGET CLMAm participat la multe şedinţe CLM, dar la aceasta, parcă, totul a fost dus la nivelul unor discuţii de circ gratuit din partea consilierilor locali, unii dintre aceştia fiind prezenţi doar pentru a asigura majoritatea voturilor, alţii  nefiind în stare să susţină proiectele iniţiate chiar de ei.
Au avut loc luări de cuvânt cu scopul de a atrage atenţia asupra propriei persoane, imi­tând modelul unor consilieri care în acest mod au devenit independenţi.
Am asistat la replici în stil golănesc din partea primarului. Facem constatarea amară că, nivelul de desfăşurare a şedinţelor şi, mai ales modul de argumentare din CLM Arad a coborât îngrijorător. Trist”, a punctat Dorina Lupşe, preşedinte ULAL Arad.
Normal că primarul Falcă şi-a făcut din nou ,,numărul” cu laude la adresa celor care au votat bugetul  şi  care ,,sunt pentru dezvoltarea Aradului”, iar cei din tabăra adversă contra dezvoltării. Aşa că începe regene­rarea urbană, catalogat de Falcă drept ,,cel mai mare proiect din istoria recentă a Aradului”. Aici are dreptate, însă precis nu s-a                               gândit că ne va costa de ne va usca.