Pariu deocamdată pierdut

Există anumite instituţii de presă care încearcă, destul de timid încă, să-l resusciteze pe fostul prim-ministru Dacian Cioloş, care după o guvernare mediocră a încercat o inovaţie în campania electorală de anul trecut, bazându-se pe sprijinul a două partide care nu aveau niciun protocol de colaboarare între ele, strategie ce s-a dovedit a fi falimentară.
După ce partidele care s-au folosit de imaginea sa au pierdut lamentabil alegerile, în faţa unui PSD aflat la vremea aceea pe cai mari, Dacian Cioloş a început să transmită, pe diverse căi, mesaje că vrea să intre în politică. A început să negocieze ba cu PNL, ba cu USR, dorindu-şi să preia conducerea unuia dintre cele două partide. Se pare că nu s-a prea înţeles cu niciunul, pentru că, bineînţeles, sunt voci puternice în cele două formaţiuni care nu îşi doresc un lider venit de afară, cu atât mai mult cu cât acesta i-a cam fentat în timpul campaniei electorale, nedorind ca numele său să fie asociat prea mult cu cei doi competitori. În aceste condiţii, prin târg a început să se vorbească că Platforma România 100, lansată de Cioloş, s-ar putea transforma în partid politic. Ar fi, din punctul meu de vedere, un pariu pierdut, cel puţin în momentul de faţă. Motivul? La alegerile din decembrie, Cioloş şi cei care l-au susţinut atunci au pierdut la scor.  Or, este cam greu, dacă nu imposibil, ca cineva care a luat parte la un dezastru electoral să reuşească să coaguleze în jurul său, după doar câteva luni, forţe suficiente pentru a da naştere unui partid credibil. Degeaba se încearcă operaţiuni ieftine de imagine, de genul Cioloş merge în deplasările din afara ţării cu avioane de linie, la clasa economic (n.r. asta când era premier) sau că foloseşte curse low-cost (acum, când e un simplu cetăţean) pentru a se deplasa la Bruxelles. Sigur, nu e nimic rău în faptul că fostul şef al Guvernului vrea să facă economii, că nu aruncă banii pe călătorii de lux, dar pe mine m-ar interesa în primul rând rezultatul călătoriei, dacă aceasta este făcută în interes public, şi mult mai puţin modul că în care se deplasează un politician sau altul. Că merge la Bruxelles cu un avion închiriat, cu o cursă low-cost sau cu microbuzul, alături de românii care pleacă la muncă în străinătate în căutarea unui salariu decent, mă interesează mai puţin. Astfel, îmi permit să le dau un sfat celor care se ocupă de ima­ginea fostului premier: să renunţe la astfel de strategii penibile şi să caute altceva. Înainte de campania electorală şi în timpul campaniei, site-urile afiliate într-un fel sau altul USR şi PNL publicau în draci poze cu Nicuşor Dan şi venerabilul Leon Dănăilă mergând cu metroul. Cei doi au intrat în Parlament, însă partidele pe care le reprezentau s-au cam făcut de râs…
După cum spuneam mai sus, în momentul de faţă, înfiinţarea unui nou partid politic care să-i servească lui Cioloş ca vehicul electoral este o acţiune sortită eşecului. Fostul prim-ministru nu este însă un politician erodat, cum este Alina Gorghiu, Gheorghe Falcă şi alţii ca ei. Dacă pentru un an sau doi, se retrage din viaţa publică sau acceptă o funcţie mai puţin vizibilă, ar avea ulterior şanse să facă ceva din punct de vedere politic, când oamenii vor mai uita că a avut în Guvern personaje ca Vlad Voiculescu sau Ghinea, ca să dau doar două exemple, iar Guvernul PSD-ALDE îşi va mai pierde din încrederea românilor.