Falcă vrea un nou mandat

În orice domeniu a fi… aninat prea mult timp într-o funcție, pe termen lung devine o povară, mai ales pentru cei care îi conduci. Iar cel în cauză devine  virusat de sindromul beției de putere. Și atunci arată că le știe pe toate și numai el are soluții la toate problemele. Cazuri din acestea am avut prea multe în istoria universală, dar și națională. Destul de recente. Acum însă trăim și simțim în aceste zile pe propria piele ,,beneficiile” administrației Falcă Gheorghe, care a prins al patrulea mandat.  Plătim taxe și impozite la un nivel  aflat printre cele mai mari din țară, dar care nu se reflectă într-o creștere a calității vieții. Iar asta se traduce și în transport în comun mai civilizat și mai rapid,  asistență medicală în sistem public de o calitate mai bună, investiții  în infrastructură, care cu adevărat să ducă la un plus. Desigur un plus există, pentru camarila obedientă din imediata vecinătate. Sunt bani mulți din fonduri publice,  la  care cam aceleași firme sunt abonate la mai toate licitațiile. Nu zicem că ar fi încălcat vreo lege, doar constatăm un fapt. Iar ce mai vedem este și faptul că în multe cazuri lucrările sunt de o calitate îndoielnică. Stații de tramvai prost concepute și realizate, apa băltind  pe peron la cea mai mică ploaie, trotuare în… pantă prin unele cartiere.  Exemplele pot continua. Dar pentru asta nu trebuie decât să străbateți zona centrală la pas. Clădiri reprezentative sunt lăsate în paragină. Sigur replica vine că sunt private. Multe aparțin însă municipalității. Pentru celelalte se puteau găsi soluții în care proprietarii să fie stimulați și sprijiniți financiar dacă e cazul să-și renoveze fațadele. Să aducă din nou culoare Aradului  Așa avem un oraș din ce în ce mai cenușiu. Avem în schimb o pasarelă inutilă peste Mureș, dar care a costat peste 11 milioane de lei. Pe de altă parte podul de pontoane , unul dintre simbolurile noastre nici nu mai există. Între timp, orașe comparabile cu Aradul ne-au depășit de mult.  Ne referim aici la Oradea. Dar chiar și Alba-Iulia și Deva, localități semnificativ mai mici decât municipiul nostru au o direcție. Se vede un progres de la un an la altul. Par a fi parte a unui plan articulat. Nu mai vorbim de Timișoara și Cluj, că aici comparația pare, din păcate, o glumă proastă. Și cu toate astea, ,,am ales să continuăm proiectele pe care le-am supus cetățenilor. Suntem partidul care a produs schimbările mari în municipiu și suntem convinși că doar în echipă putem să continuăm proiectele Aradului”.  Asta a spus la anunțarea candidaturii pentru un nou mandat la șefia organizației locale a PNL. Apoi a început cu teoria că   Aradul este în față. Om fi, dar la capitolul salarii stăm pe la mijloc. Ceea ce e un semn foarte prost pentru nivelul de viață din Arad. Falcă știe să folosească statisticile. Doar  atunci când îi convin. Iar pe altele le ignoră.  Cum este de exemplu și asta, potrivit datelor oficiale,  în care pentru mai bine de 60% din necesarul forței de muncă din Arad, condiția de studii este de opt clase. Normal că la opt clase, munca este aceea de mecanism viu într-un lanț de producție. Și așa, pe lângă fațadele tot mai cenușii în plin centru, magazinele second-hand înfloresc precum ciupercile după ,,uraganul” Falcă. El este un personaj epuizat care nu mai are ce oferi.  Eventual, unele explicații. Deocamdată, doar colegilor de partid. Dar vrea (un nou) mandat.