Călătoria cinematografică de la Arta continuă cu „Victoria”

Weekendul trecut arădenii s-au bucurat de posibilitatea de a viziona în premieră la Arad filmul „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude, de a revedea deja îndrăgitul „Aferim!”, precum și de a dezbate filmele cu invitatul special – Dana Bunescu, sound designer și câștigătoarea trofeului Ursul de Argint la Berlinalele din  2017.  Cele două proiecții au marcat începutul programului de cinematecă care se va desfășura anul acesta la Cinematograful Arta, dar și la cele din Grădiște și Gai.
Dacă primele două proiecții din acest program au avut în vedere filmul românesc, următoarea proiecție, care va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19, se va concentra pe o producție europeană. Intenția organizatorilor este de a oferi publicului arădean posibilitatea de a viziona și explora cinematografia românească și europeană, prin filme premiate în festivaluri, care nu s-au putut însă viziona pe un ecran mare în Arad.
Evenimentul este organizat de CitiZenit în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene susţinută de Primăria Municipiului Arad. Pentru realizarea proiecției filmului “Victoria” am beneficiat de sprijinul Centrului Cultural German din Timișoara și a Institutului Goethe.
Așadar weekendul trecut am adus doi urși de argint, direct de la Berlin, în sala de cinema de la Arta, iar de data aceasta ducem spectatorii pe străzile Berlinului. Proiecția filmului „Victoria”, pe care îl vom viziona și discuta vinerea aceasta începând cu ora 19, este prima dintr-o serie de proiecții care vor avea ca focus marile orașe ale Europei. “Victoria” propune spectatorilor o călătorie până la capătul nopții, o călătorie care îți taie răsuflarea dintr-un singur cadru, drama regizorului Sebastian Schipper fiind una dintre puținele producții cinematografice filmate într-un singur cadru, fără montaj!
Victoria este o tânără spaniolă care locuiește de câteva luni în Berlin și care întâlnește patru localnici în fața unui club. Sonne și prietenii săi, băieți născuți și crescuți în capitală, îi promit Victoriei o seară de neuitat în care va descoperi alături de ei adevăratul Berlin. Însă băieții au de făcut o mică oprire pentru a răsplăti o favoare. Iar pentru că flirtul dintre Sonne și Victoria devine din ce în ce mai incitant, acesta o convinge pe prota­gonistă să îl însoțească în micul ocol. Pe măsură ce ne îndreptăm spre capătul nopții, lucrurile scapă de sub control.
Acest thriller nemțesc a fost și el răsplătit cu Ursul de Argint la Berlinala din 2015, pentru contribuție artistică deosebită, iar la Premiile Academiei Germane de Film, a fost câștigător la șase categorii: cel mai bun film, cea mai bună actriță, cel mai bun actor, regie, imagine și muzică. Așadar nu ratați ocazia de a descoperi Berlinul prin ochii Victoriei.
Intrarea la proiecția de film este liberă.
(A.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni