Trei străzi noi la Sâmbăteni

După cum vă informam într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru,  18 tineri sub 35 de ani din comună vor primi locuri de casă.
„În cel mai scurt timp se vor atribui 18 locuri de casă în baza Legii 15/2003, pentru tinerii din comună. Trebuie să știți că am avut foarte multe solicitări, dar numai 18 dintre cei care au făcut cereri au îndeplinit condițiile prevăzute de lege”, declara primarul Ioan Turcin. Deși procedura de atribuire a întârziat puțin, cele 18 parcele stabilite vor ajunge în curând la tinerii care s-au încadrat în prevederile legii 15/2003.
Zona în care au fos atribuite locurile de casă se află la intrarea în Sâmbăteni dinspre Păuliș, pe partea stângă a DN 7.
Pentru că în momentul în care beneficiarii vor începe să construiască vor avea nevoie de căi de acces, au fost trasate deja trei străzi.