Duminica a V-a a Postului Mare la Mănăstirea Gai

Am pășit în cea de-a cincea treaptă a pregătirii noastre duhovnicești, în Duminica a 5-a a Postului Mare a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, în care Mântuitorul Hristos vestește Sfintele Sale Pătimiri și ne îndeamnă la dăruire jertfitoare și la slujire față de ceilalți, pentru a urca împreună cu El pe colina de pe Golgota. De asemenea, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca ne oferă un model practic de ridicare din cea mai de jos treaptă a păcatului, spre lucrarea transfiguratoare a virtuților, prin nevoințele spirituale ale rugăciunii și convertirii. Credincioșii noștri au participat la Sfânta Liturghie, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine. Minunatele rânduieli ale acestei perioade de pregătire spirituală ne aduc în prezent evenimentele mântuitoare săvârșite de Hristos pentru noi și ne fac pe noi contemporani cu acestea, pentru a ne bucura de biruința Lui mântuitoare.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni