Realizări marca Falcă: chiar înainte de Paște, Aradul a rămas fără contract de salubrizare stradală

De la începutul lunii aprilie, municipiul Arad nu mai are încheiat niciun contract valabil pentru salubrizarea stradală și deszăpezire. Dacă contractul de deszăpezire ar mai putea să aștepte câteva luni bune, pentru că iarna tocmai a trecut, cel de salubrizare stradală, adică de strângere a gunoaielor de pe stradă și din coșurile de gunoi, arde. Arde, pentru că vrem, nu vrem, gunoaie apar peste tot pe unde circulă și oameni, care din neatenție sau pentru că pur și simplu nu le pasă își scapă sau lasă să cadă pe trotuar diverse hârtii, pungi, PET-uri sau mucuri de țigară. Tot acolo ajung și gunoaiele care nu mai încap în coșurile special amplasate din loc în loc, ce nu mai sunt golite de nimeni din moment ce municipiul nu mai plătește nicio firmă să facă acest lucru. Situația este cu atât mai neplăcută cu cât se apropie Paștele, iar Aradul riscă să fie înecat de gunoi. Partea bună este însă că gunoiul menajer se ridică, pentru că există un contract valabil în ceea ce privește colectarea și transportul deșeurilor municipale.  Nu de alta, dar în caz contrar Aradul ar putea concura nu pentru titlul de „Capitală Verde Europeană” sau vreun alt titlu la fel de pompos, ci pentru cel de „Capitală a șoarecilor și șobolanilor”…
Ce s-a întâmplat?
Din informațiile noastre, autoritățile locale, în speță Administrația Falcă ar fi trebuit să pregătească documentația pentru organizarea licitației cu șase luni înainte de expirarea vechiului contract, lucru care, după cum se vede, nu s-a întamplat. Contractul, cu vechiul prestator de servicii, Polaris M. Holding a expirat inițial pe 31 decembrie, dar a fost prelungit pentru 90 de zile, pentru ca străzile Aradului să fie în continuare curățate de cineva. S-a organizat o licitație, pentru atribuirea noului contract, dar cu întârziere, ultima zi de depunere a ofertelor fiind 23 martie, când contractul vechi expira pe 31 martie și nu mai putea fi prelungit. Se pare că o vină ar avea și cei de la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, care ar fi încărcat cu întârziere documentele necesare desfășurării licita­ției ce au trebuit să stea 52 de zile pe SEAP.
În cele din urmă, la licitație s-au înscris șase firme, conform surselor noastre, dar doar patru dintre ele au reușit să-și posteze ofertele pe SEAP.
În ceea ce privește câștigătorul, acesta va fi aflat pe 18 aprilie. Ar fi însă interesant de știut dacă având în vedere situația în care se află Aradul, nu ar exista vreo posibilitate legală ca ofertele celor patru să fie analizate înainte de 18 aprilie, având în vedere că ultima zi de depunere a ofertelor a trecut deja. Ce se va întâmpla însă, dacă cineva va face contestație? Cine va  face curățenie până la atribuirea contractului? Sunt întrebări la care Administrația Falcă ar fi bine să aibă un răspuns.
Deși reprezentanții Primăriei susțineau că vor încerca să lămurească problema prin intermediul unui comunicat de presă, acest lucru nu s-a întâmplat în cursul zilei de ieri.