Filiala Arad a Casei Româno-Chineze continuă colaborarea cu Asociația Con Brio

Filiala Arad a Casei Româno-Chineze anunță că va continua și anul acesta colaborarea cu Asociația Con Brio. Începută în cursul anului trecut, după înființarea asociației, colaborarea dintre cele două părți s-a dovedit una de succes, fiind materializată prin organizarea unor evenimente menite să contribuie la întărirea relațiilor de prietenie dintre România și China. „Casa Româno Chineză va continua buna colaborare pe care a avut-o până în momentul de față cu Asociația Con Brio, reprezentată astăzi aici de doamnele Viorica Popescu și Ramona Pencea, în condițiile în care asociația își propune să promoveze o serie de valori și adună în jurul ei oameni valoroși. Profit de această ocazie să mulțumesc Asociației Con Brio”, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele CRC Arad. În ceea ce o privește, avocata Viorica Popescu a ținut să precizeze că asocierea Con Brio cu CRC a fost una binevenită și fructuoasă. „Con Brio a participat aproape la toate acțiunile organizate de CRC. Sper că și colaborarea noastră viitoare va fi una de succes, cum a fost și cea de până acum”, a spus Viorica Popescu. Potrivit celor afirmate de Ramona Pencea, președinta Patronatului Psihologilor cu Drept de Liberă Practică din Zona de Vest, unul dintre scopurile Asociației Con Brio este acela de a aduce în conștiința fiecărui arădean dorința de a evolua. „De altfel, taote evenimentele la care am participat au avut ca scop să scoată în evidență latura psihologică. E o mare diferență între gândirea noastră și gândirea altor popoare”, susține Ramona Pencea.