Proiect cu impact social la UAV: participă specialiști din diverse domenii

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește în săptămâna aceasta  cel de  al IV-lea seminar pilot al Proiectului SPSM-Employabilité en Europe – Sănătate publică şi sănătate mentală: nevoi, formare şi angajabilitate, proiect derulat în cadrul programului Erasmus +., axa KA 2–Cooperare şi inovare prin schimb de bune practici. Peste 25 de specialiști din diversele domenii: asistenți sociali, medici și asistenți ocupaționali, psihologi, pedagogi și psihopedagogi, alături de reprezentanți locali și ai instituțiilor interna­ționale partenere dezbat în cadrul unor cursuri-conferință, module de formare profesională și vizite de lucru, metode și tehnici de ameliorare ocupațională pentru îmbună­tățirea indicatorilor de angajabilitate și complianță la locul de muncă a persoanelor cu tulburări psihice, beneficiarii direcți ai proiectului.
Obiectivul principal îl reprezintă schimbul de bune practici privind integrarea socială a acestor persoane prin crearea unor locuri de muncă adaptate particularităţilor lor și ameliorarea competențelor specialiștilor de sprijin pentru integrarea ocupa­țională a pacientului psihiatric. „S-a constatat din practică că angajarea şi implicarea într-o acti­vitate cu rol social ajută la însănătoşirea şi integrarea socială a persoanelor cu tulburări psihice. Proiectul contribuie de asemenea la  formarea de specialiști în această nouă profesie pentru România, consilier de inserție ocupațională pentru persoanele cu tulburări psihice, care  vor realiza recomandări privind politicile sociale de angajabilitate a persoanelor cu tulburări psihice”, susține conf. univ. dr. Mihaela Gavrilă-Ardelean, coordonatorul UAV în cadrul proiectului. „Nu pot decât să felicit membrii echipei de proiect pentru implicarea lor, pentru munca depusă, pentru ceea ce au făcut și vor face în cadrul proiectului. Consider că rezultatele finale vor fi un real câștig pentru participanți și cu siguranță vor avea un puternic impact social”,  a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV,.
Proiectul în valoare totală de 272 593 € (35 996 € este bugetul alocat Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad) se realizează în parteneriat cu organizaţii de profil din Luxemburg (Institute of Health: LIH), Franţa (Fédération Agapsy), Elveţia (Fondation Trajets) şi Belgia (Article 23 Asbl) şi are o durată de 36 de luni,  până la 31 august2017.
Rezultatele proiectului  Santé Publique et Santé Mentale – Employabilité en Europe (SPSM) vor fi prezentate în cadrul Congresului Mondial de Sănătate Mentală de la Paris din  iunie 2017.
(G.A.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni