Mentalitatea generaţiilor de sacrificiu

Majorarea salarială pe care a decis-o PSD-ul (să dăm Cezarului…) a ajuns să fie acceptată până şi de foarte prudentul guvernator al BNR, Mugur Isărescu. Chiar dacă fostul premier a explicat că trebuie să fim atenți la posibilele dezechilibre macro economice, acesta a recunoscut totuşi că o creştere a salariilor este inevitabilă şi că trebuie să se întâmple. Mai mult decât atât, Isărescu a lăsat să se înţeleagă faptul că va susţine prin toate mijloacele mecanismele care vor duce la creşterea salarială: „Nu avem evoluții slabe în ceea ce privește economia și productivitatea. Dimpotrivă. Evoluțiile sunt pozitive. Nu avem o situație, aș spune încă macroeconomică, cu riscuri inevitabile. Riscurile există, sunt în creștere, dar pot să fie evitate. Ce ne trebuie în prezent este să ținem buna măsură, ca să spunem așa, a lucrurilor. Și aceasta înseamnă o bună colaborare și cu Guvernul, suntem disponibili la asemenea lucruri, și cu Parlamentul. Am scăpat de unele riscuri majore. Anul trecut riscurile majore erau în domeniul legislației bancare. Ele sunt semnificativ diminuate și veți observa că aceste ieșiri din anumite capcane, în special în domeniul legislației financiar bancare vor fi menționate și de către agențiile de rating așa cum ele observă riscurile pe care le-am menționat și noi aici, în special în ceea ce privește nu creșterea, ci dimensiunea creșterilor salariale, pasul creșterilor, dozajul creșterilor salariale și echilibrele fiscale. Noi ne vom face datoria“.

Declaraţiile, mereu prudente, făcute de către guvernatorul Mugur Isărescu vin în contextul disperării unei majorităţi îngrozite de români, fie din ţară sau din diasporă, care nu văd cu ochi buni creşterea salarială impusă de guvernul PSD. Este ca atunci când ani de zile ai cerut să ţi se respecte dreptul la o masă caldă pe zi, în timp ce primeai una doar la o săptămână şi erai ameninţat în permanenţă că dacă îndrăzneşti cumva mai mult ai toate şansele să rămâi şi fără coaja aceea săptămânală, iar dintr-o dată, după ani de zile de foame şi de ameninţări, te trezeşti că mănânci şi tu normal, decent, de două ori pe zi. Edificator în acest sens stă şi declaraţia Olguţei Vasilescu: „Noi ne-am calculat foarte bine programul de guvernare. Acum îl descoperă toți. Au văzut în creşterea salariilor o tragedie. Văd în fiecare zi lideri de sindicat care sunt în chinuri că se măresc salariile. Cred că este prima oară în istorie când văd așa ceva, un lider de sindicat care să ceară demisia ministrului pentru că a dublat salariile“.

Cred că se potriveşte foarte bine aici exemplul dat de Eugen Ionescu, care spunea că dacă ţii închişi pentru o perioadă mai îndelungată nişte purici într-o cutie de chibrituri, în momentul în care îi eliberezi nu vor mai şti să sară. Românii s-au învăţat, şi au fost educaţi, să fie mereu generaţia de sacrificiu. Să strângă cureaua, să mănânce cu porţia, să aibă grijă la ceea ce cere. Această atitudine nu ar fi de acuzat, nu este un defect, ba din contră, o dovadă de mărinimie sufletească, să te consideri mereu o generaţie de sacrificiu. Las că suport eu mizeria pentru ca generaţiile viitoare să aibă ceva de mâncare. Numai că acest lucru nu poate fi tolerat în timp ce banii se duc pe alte căi. Îmi aduc aminte de exemplu îndemnurile prezidenţiale ale lui Traian Băsescu, pe care personal l-am votat de fiecare dată, cum să suportăm cu stoicism criza economică şi să avem răbdare, asta în timp ce bugetul Elenei Udrea era îndesat cu sume colosale doar pentru a-i creiona acesteia o imagine bună de politician. Îmi aduc aminte apoi de halul în care arată spitalele noastre, de modul cum sunt chinuiţi copiii arădenilor la Pediatrie, în timp ce alţii luau mită 40.000 de euro, ca primă tranşă. Suma era suficientă pentru a construi nu un salon, ci o vilă. Iar cuantumul acestei mite este probabil printre cele mai mici, alţii furând şi mult mai mult, doar că nu au fost prinşi, sperăm noi, încă.

Populaţia trebuie învăţată însă cu „nu este“, „nu avem de unde“, „răbdaţi!“. Cred că această mentalitate trebuie depăşită, iar românii să înceapă să mai aibă şi pretenţii normale de la cei pe care i-a ales şi pe care îi ţine, pe nişte locuri foarte pufoase, în Parlament, în Guvern, pe scaunul prezidenţial, la primării, consilii judeţene etc.