Spitalul Județean organizează pentru prima dată acțiuni de prevenție pentru arădeni

La Arad, Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în lume pe 7 aprilie, va fi marcată de Spitalul Clinic Județean de Urgență, prin acțiuni dedicate arădenilor. Este pentru întâia oară când Ziua Mondială a Sănătății presupune acțiuni organizate de către personalul medical, pentru comunitate. Mai exact, reprezentanții spitalului au pregătit două puncte de informare amplasate pe platoul din fața Palatului Administrativ, respectiv pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, unde se vor efectua, pentru cei interesați, controlul glicemiei și al tensiunii arteriale. De asemenea se vor oferi informații despre prevenția  în cazul bolilor cardio-vasculare. Acțiunile pun accent pe prevenție.
„Cu siguranță prevenția este unul dintre cei mai importanți pași în lupta împotriva  mai multor boli. Mâine, de Ziua Mondială a Sănătății, vom avea în cele două puncte de informare medici rezidenți și asistente medicale, care vor sta de vorbă cu arădenii tocmai despre ceea ce putem face pentru a preveni diferite boli. Sunt câteva reguli simple de care trebuie să ținem cont pornind de la alegerea unui stil de viață sănătos și până la controalele periodice în rețeaua de asistență medicală primară sau în ambulator”, susține dr. Corina Crișan, directorul medical interimar al Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Ziua Mondială a Sănătății este aniversată pentru prima dată, în mijlocul arădenilor, de către personalul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. „Din păcate, spitalul nostru nu a organizat până acum acțiuni publice de prevenție. Grija noastră pentru pacient nu se concretizează doar prin tratarea bolilor în cadrul spitalului, ci și prin suportul acordat în prevenirea acestora. Cred, că pentru început, asemenea evenimente sunt binevenite și au rolul de
a-i asigura pe arădeni de tot suportul nostru. Există lacune în sistemul medical, nu numai la Arad ci la nivel național, și tocmai din această cauză ne dorim, ca împreună cu dumneavoastră, să  realizăm o punte de legătură între personalul medical și pacient”, a precizat dr. Corina Crișan.
Puncte de asistență
medicală în centrul Aradului
Tema Zilei Mondiale a Sănătății are anul acesta ca tematică „Depresia, să vorbim”, însă conducerea spitalului arădean a ales ca evenimentele să se axeze în primul rând pe prevenția în sănătate.
„Tema aleasă anul acesta de către O.M.S. pentru aniversarea Zilei Mondiale a Sănătății este «Depresia, să vorbim». Este cu siguranță un subiect complex care ar necesita organizarea unor conferințe sau dezbateri, iar discuția pe această temă, cu arădenii, ar fi mult mai dificilă într-un spațiu public. Noi am ales însă să marcăm acest eveniment prin activități de prevenție a bolilor cardio-vasculare, pentru a-i sensibiliza pe semenii noștri despre importanța controlului periodic al glicemiei sau al tensiunii arteriale dar și despre rolul educației pentru sănătate. Îi invităm pe arădeni să vină cu încredere la cele două puncte de informare amplasate în fața Primăriei respectiv în fața Consiliului Județean, să iși măsoare glicemia și tensiunea arterială și să interacționeze cu specialiști în sănătate”, a mai spus  Corina Crișan.
Arădenii sunt așteptați la cele două puncte ce vor funcționa astăzi, 7 aprilie, între orele 10.00 – 18.00, unul pe platoul din fața Palatului Administrativ și al doilea pe platoul din fața Consiliului Județean Arad.