Glad Varga: „Echipa PNL Arad este unită și determinată să meargă înainte!”

Recent a avut loc conferința de presă cu deputatul Glad Varga și președinții organizațiilor PNL: Bata, Șofronea, Hălmagiu, Macea și Olari.
După prezentarea unei părți din activitatea sa parlamentară, care include deplasarea la Congresul PPE din Malta, aderarea la rețeaua tinerilor parlamentari europeni și amendamentul privind includerea Aradului în lista orașelor Marii Uniri, care a primit aviz favorabil în Comisia pentru cultură, deputatul Glad Varga a menționat: ,,Vom face o serie de întâlniri între presa arădeană și președinții aleși ai organizațiilor locale PNL din județul Arad. Cu această ocazie îi felicit pe domnii pre­ședinți și le urez mult succes în toate acțiunile lor, atât politice, cât și administrative. Le stau la dispoziție pentru colaborare,
dialog constructiv și sprijin în ceea ce privește legătura dintre legislativ și administrația locală” a încheiat Glad Varga. Primarul comunei Bata, Ion Micurescu, a fost ales președintele PNL al localității sale:
,,Dacă în urmă cu 10 ani se spunea despre satul meu că este locul unde nu se întâmplă mai nimic, metaforic Bata moa­re, astăzi putem spune că Bata cunoaște o trezire la viață. Pot spune cu mândrie că Bata a devenit o comună în care se vede munca și mâna unui primar gospodar. Nu aș fi putut face absolut nimic dacă nu aș fi avut sprijinul concetățenilor mei și a colegilor liberali” a declarat, Ion Micurescu.
Primarul localității Hălmagiu, Adrian Țoca a fost ales președintele organizației locale PNL: „Din punct de vedere politic îmi doresc, în continuare, unitate, un lider de partid puternic, care poate men­ține echipa unită. Am avut mereu o colaborare excelentă cu liderii PNL Arad și sunt sigur că o vom avea în continuare. Pe plan administrativ am depus un pro­iect pe PNDL, care este în curs de derulare, am reușit să aducem un investitor în zonă, iar prin asta s-au creat 30 locuri de muncă. Continuăm proiectele de dezvoltare pentru comuna noastră”, a concluzionat Adrian Țoca.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni