Duminica Floriilor la Mănăstirea Gai: marele portal care ne introduce în Săptămâna Sfântă

Duminica Floriilor a fost prăznuită cu bucurie la Mănăstirea Gai. Duminica Floriilor este marele portal care ne introduce în Săptămâna Sfântă, săptămâna în care Domnul Iisus se îndreaptă spre apogeul vieții sale pământești. El urcă la Ierusalim pentru a duce la împlinire Scripturile și pentru a fi pironit pe lemnul Crucii, tronul de pe care va domni pentru totdeauna, atrăgând la sine omenirea din orice timp și oferind tuturor darul mântuirii. Poporul pelerin îl întâmpină cu cuvinte din Psalmul 118, vechi cuvinte de binecuvântare a pelerinilor care devin, în acel context, o proclamare mesianică: „Osana! Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția părintelui nostru David! Osana în înaltul cerului!” (Marc.11, 9-10). Această aclamație sărbătorească, transmisă de toți cei patru Evangheliști, este un strigăt de binecuvântare, un imn de tresăltare de bucurie: exprimă convingerea unanimă că, în Iisus, Dumnezeu a cercetat poporul Său și că Mesia cel dorit a sosit în sfârșit. Și toți sunt acolo, cu așteptarea crescândă pentru lucrarea pe care Iisus o va împlini odată ce va fi intrat în cetatea Sa. Cel care este aclamat de mulțime drept Cel binecuvântat este, în același timp, Cel în care va fi binecuvântată întreaga omenire. Astfel, în lumina lui Hristos, omenirea se recunoaște profund unită și ca învăluită de mantia binecuvântării divine, o binecuvântare care impregnează totul, susține totul, mântuiește totul, sfințește totul.

 

Cine este pentru noi Iisus din Nazaret?

Nu este o întâmplare că, după puține zile, mulțimea din Ierusalim, în loc să-L aclame pe Iisus, îi va striga lui Pilat: „Răstignește-L”! (Se luvle!) Și chiar ucenicii, precum și alții care L-au văzut și L-au ascultat, vor rămâne amuțiți și dezorientați. De fapt, cea mai mare parte rămăseseră dezamăgiți de modul în care Iisus a decis să se prezinte ca Mesia și Împărat al lui Israel. Tocmai aici se află nodul sărbătorii de astăzi, și pentru noi. Cine este pentru noi Iisus din Nazaret? Ce idee avem despre Mesia, ce convingere avem despre Dumnezeu? Aceasta este o întrebare crucială, pe care nu o putem eluda, cu atât mai mult cu cât chiar în această săptămână suntem chemați să-L urmăm pe Împăratul nostru care alege ca tron Crucea, suntem chemați să urmăm un Mesia care nu ne asigură o fericire pământească ușoară, ci fericirea cerului, fericirea lui Dumnezeu. Așadar trebuie să ne întrebăm: care sunt adevăratele noastre așteptări? Care sunt dorințele cele mai profunde cu care am venit  astăzi în Bisericii ca să celebrăm Duminica Floriilor și să începem Săptămâna Sfântă? Duminica Floriilor să fie pentru noi ziua deciziei, decizia de a-L primi pe Domnul și de a-L urma până la capăt, decizia de a face din Paștele Său de moarte și înviere sensul însuși al vieții noastre de creștini. Este decizia care duce la adevărata bucurie: „Bucurați-vă mereu în Domnul!” (Fil.4,4).Fraților, două să ne fie în mod deosebit sentimentele din aceste zile: lauda, așa cum au făcut cei care L-au primit pe Iisus în Ierusalim cu „osanalele” lor, și mulțumirea, pentru că în această Săptămână Sfântă, Domnul Iisus va reînnoi cel mai mare dar care se poate imagina: ne va dărui viața Sa, trupul Său și sângele Său, iubirea Sa. Dar la un dar așa de mare trebuie să răspundem în mod adecvat, adică prin dăruirea de noi înșine, a timpului nostru, a rugăciunii noastre, a faptului de a sta în comuniune profundă de iubire cu Hristos care suferă, moare și învie pentru noi. Părinții Bisericii de la începuturi au văzut un simbol la toate acestea în gestul oamenilor care-L urmau pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, gestul de a așterne hainele în fața Domnului. În fața lui Hristos – spuneau Părinții – trebuie să așternem viața noastră, persoanele noastre, în atitudine de recunoștință și de adorație. În încheiere, să reascultăm glasul unuia dintre acești Sfinți Părinți, cel al sfântului Andrei Cretanul: „Așadar, să ne așternem cu smerenie în fața lui Hristos pe noi înșine în locul hainelor sau ale ramurilor neînsuflețite și ale frunzelor verzi care bucură ochii numai pentru câteva ore și sunt destinate să piară. Să ne așternem pe noi înșine îmbrăcați cu harul Său, sau mai bine zis, îmbrăcați cu El însuși… și să ne prosternăm la picioarele Sale ca niște haine așternute… pentru a putea oferi biruitorului morții nu numai simple ramuri de palmier, ci trofee ale biruinței. Agitând ramurile spirituale ale sufletului, să aclamăm și noi cu sfințenie în fiecare zi, alături de copii: «Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel!»” (PG.97, 994). Amin.

 

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

 

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni