UPDATE: Trei persoane rănite și una decedată în urma unui carambol pe autostrada Arad-Nădlac

UPDATE: Bărbatul transportat cu elicopterul SMURD la Timișoara, a decedat în urma rănilor suferite.

Patru persoane au fost rănite, marţi, pe autostrada Arad-Nădlac, unde o maşină a derapat şi a intrat în alte două autoturisme, în condiţiile în care pe carosabil căzuse porumb dintr-un TIR care se răsturnase anterior. Marţi, şoferul unui TIR a pierdut controlul asupra volanului, pe autostrada Arad-Nădlac, a rupt parapţii care despart sensurile de mers, a trecut pe celălalt sens de mers, după care s-a răsturnat pe câmpul de la marginea şoselei. Camionul transporta porumb, iar încărcătura s-a împrăştiat pe câmp şi pe o parte din carosabil. Circulaţia nu a fost blocată, dar s-a desfăşurat cu dificultate.

Pentru că pe autostradă era porumb căzut din TIR, şoferul unei maşini mici care circula cu viteză nu a putut opri la timp şi a derapat, intrând în alte două autoturisme. Patru persoane, între care şoferii celor trei maşini implicate, au fost rănite, la faţa locului fiind trimis şi elicopterul SMURD. Una dintre persoanele rănite în carambol este un bărbat angajat al unei companii de drumuri, care se afla în zonă pentru a interveni la ridicarea TIR-urlui răsturnat. Bărbatul a fost cel mai grav rănit dintre toate victimele.

„Când au ajuns la faţa locului, echipajele au găsit patru victime. Un bărbat în stare gravă, care a fost preluat de către elicopterul SMURD. Două femei în stare gravă, dar stabilă, şi un bărbat în stare ceva mai bună. Toate celelalte trei victime au fost preluate cu autospeciale SMURD. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Conform unor informaţii, cele trei maşini implicate în carambol au numere de Marea Britanie şi erau conduse de cetăţeni de etnie romă. Circulația a fost blocată timp de aproape patru ore.

 



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni