Adevărurile lui Ponta

Nu mi-a plăcut niciodată Victor Ponta. Nici nu ştiu de ce, poate pentru că L-a lăudat Adrian Năstase, poreclindu-l „micul Titulescu”. Cum e clar că Năstase nu mi-a plăcut de nici o formă, e cam clar de unde vine antipatia.
Nici măcar guvernarea condusă de dumnealui nu m-a dat pe spate, deşi trebuie să recunosc că a fost o guvernare destul de bună, atât în perioada USL, cât şi după ce liberalii au rupt Uniunea. Nu mi-a plăcut Ponta pentru că simţeam permanent o atitudine flegmatică, şmecherească, chiar şi atunci când vorbea de lucruri foarte serioase. Şi, de asemenea, nu mi-a plăcut pentru că avea predilecţia de a „creşte” pe lângă el adevăraţi şmecheri, Ghiţă şi Dragnea fiind doar două exemple. Şi care şmecheri au inclusiv predilecţia de a muşca mâna care-i „hrăneşte”
Dar – inevitabilul „dar” –, l-am văzut la o emisiune TV, la un post destul de neutru: TVR, unde a explicat câteva lucruri, cum
s-ar spune, cu „subiect şi predicat”. Fireşte,  a-l ataca pe Dragnea a fost subiectul principal. A şi făcut-o, tot cu zâmbetul ăla de şmenar de Ferentari, dar dur, acuzând neocomunismul din PSD, ca un corolar al „vocii” unice din defunctul PCR. În schimb, a făcut-o şi într-un mod inteligent, argumentat. Şi asta tocmai când eram cu mâna pe telecomandă.
Victor Ponta a spus destul de clar care este pericolul pe care îl aduce cu sine creşterea spectaculoasă a salariilor din sectorul bugetar. A şi spus că acestea trebuie corelate cu unele facilităţi în domeniul privat, altfel se creează un dezechilibru. A mai spus şi de absorbţia fondurilor europene, că nu e aşa simplă cum pare. A şi estimat că din cele vreo 25 de miliarde estimate s-ar putea să nu reuşim să luăm decât maxim 15. Or echilibru Bugetului pe 2017 se bazează tocmai pe această absorbţie.
Toate astea mă duc cu gândul că îndepărtarea lui Ponta din zona guvernamentală poate a fost o greşeală. Hai, să nu-l pună premier, dar poate i se potrivea funcţia de ministru al Justiţiei, poate la alt minister. La Justiţie – că doar a fost procuror – cred că găsea o soluţie mai diplomatică pentru a îndeplini vrerea lui Dragnea. Oricum, nu cred că se făcea într-atât de râs ca şi Florin Iordache.
Acum, Ponta e clar marginalizat în PSD. Aşa cum, la rândul lor, alţi foşti lideri de partid, de pe tot spectrul politicii româ-neşti – Geoană, Roman, Stolojan, sunt doar câteva dintre numele mari care-mi vin rapid în minte – au fost marginalizaţi şi apoi au plecat din partidele pe care într-o vreme le-au păstorit cu mână de fier.
Deci, marginalizarea lui Ponta nu re­prezintă o surpriză, dar executarea acestuia – mai ales dacă e însoţită de alte plecări – s-ar putea să-i dăuneze PSD-ului. Poate nu acum, dar în timp PSD ar putea regreta că nu s-a bazat pe experienţa lui Ponta, mai ales că adevărurile acestuia se dovedesc argumentate.