„Tunelul” nu se mai termină: CSM Lugoj – Lunca Teuz Cermei 1-0

Deși a evoluat binișor la Lugoj, împotriva uneia dintre formațiile cu pretenții ale seriei, Cermeiul a bifat un nou insucces, al treilea consecutiv. Dacă ținem cont și de faptul că nu a cunoscut gustul succesului în această primăvară, formația de pe Teuz  are destule emoții privind finalul de campionat.
Rusu s-a remarcat încă din start contra echipei lui Petruescu, la șuturile lui Z. Radu și Bozian, iar când portarul Cermeiului a fost depășit a intervenit Ianc de pe linia porții. De abia după 25 de minute au ieșit la joc și băieții lui Aslău, dar cele câteva fixe obținute din preajma careului advers, dar și o pasă din acțiune a lui Bulza în fața porții lui Filip a fost fără destinatar. Sulea putea scăpa singur chiar înainte de ultimul fluier al reprizei, dar a fost oprit de Drăghici cu prețul unui „galben”.
Scuturați puțin la pauză, bănățenii au revenit mult mai deciși pe gazon și, la 5 minute de la reluare, au găsit drumul spre gol. Z. Radu a pătruns pe stânga, a centrat în fața porții, iar Precupanu a apărut printre fundașii adverși și a înscris fără probleme. Nemaiavând ce pierde, „alb-roșii” au încercat și ei câteva atacuri și au avut șansa egalării în minutul 80. Diarra a centrat de pe stânga, iar Bulza, aflat în 6 metri, a reluat peste poartă. Pe niște contre, Lugojul i-a mai de lucru lui Rusu, prin Olariu, Livan și mai ales Bozian și Radu, dar partida s-a încheiat cu succesul minim al teamului lui Petruescu.
CSM Lugoj: D. Filip – Precupanu, Drăghici (83 Radak), Miculescu, Roșie (46 Olariu) – Lazea, Zurbagiu – Marta, Bozian, Livan (75 Saracin) – Z. Radu.
Cermei: Fl. Rusu – Vereș, Petrache (77 Coșa), Cotoc, Aldan – Șiclovan (86 Fl. Brîndușe), Gurban, Ianc, Diarra – Sulea, Bulza.
Arbitri: Gabriel Almaș – Sergiu Corb (ambii din Zalău), Ciprian Fiter (Sânmartin Bihor)