Inspectorii DSVSA au confiscat, înainte de Paști, 200 de kilograme de produse alimentare

În perioada premergătoare Paștelui, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad au efectuat o serie de controale în județ, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Inspectoratului de Poliție Județean și ai Prefecturii. Potrivit acestora, scopul acțiunilor a fost „reducerea până la eliminare a riscurilor pentru sănă­tatea umană transmise prin alimente de origine animala şi non animala în perioada Sărbătorilor pascale”. „Au fost verificate un număr de opt pieţe agroalimentare de pe raza municipiului şi a judeţului, fiind făcute 107 controale la unităţi din domeniul comercializării produselor alimentare, unităţi de ali­- mentaţie publică, producători individuali de produse lactate, miere şi ouă, crescători şi comercianţi de animale vii. Au mai fost verificate 41 unităţi  de profil alimentar (fast-food, supermarket, laboratoare cofetărie); cinci unităţi de sacrificare a mieilor dintre care trei autorizate conform Ordinului ANSVSA 57/2010 şi două centre de sacrificare a mieilor”, susține Viorel Agud, directorul DSVSA Arad.
De menționat că în urma controalelor s-au constatat că nu
s-au respectat normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de comercializare a produselor alimentare; normele privind manipularea produselor alimentare; cele privind depozitarea produselor alimentare; regulile cu privire la vânzarea și prezentarea spre vânzare a animalelor, întâlnindu-se cazuri în care erau comercializate animale neiden­tificate şi fără documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară. „Ca urmare a neconformităţilor constatate, consilierii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Ali­- mentelor Arad au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 amenzi în valoare totală de 19.720 lei, 13 avertismente scrise şi au fost reţinute oficial 200 kilograme produse alimentare”, a încheiat Agud.”
(L.Ș.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni