Ziua Etno la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”

În săptămâna 10 -15 aprilie 2017, în cadrul Liceului Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” Arad, a avut loc sărbătorirea minorităților, în cadrul Proiectului – Concurs Regional „Ziua Etno”. Elevii au ales să-și petreacă această săptămână sub cupola Prieteniei,  găzduind 18 minorități, în leagănul tradițiilor acestora, în cântecele și datinile specifice, pregătind  bucate alese, după rețete tradiționale, îmbrăcând totul într-o atmosferă  rurală, autentică. Scopul acestui proiect-concurs a fost cunoaşterea tradiţiilor şi a zestrei spirituale a comunităţilor etnice precum și promovarea valorilor umane, culturale, lingvistice şi religioase, specifice atât minorităţilor naţionale (maghiari, germani, ucraineni, ruşi – lipoveni, evrei, turci, tătari, armeni, bulgari, rromi, sârbi, croaţi, slovaci, cehi, polonezi, greci, albanezi, italieni), cât şi populaţiei române.
De asemenea, s-a desfășurat și jurizarea Concursului Regional „Ziua Etno”, la care au participat elevi de la școli din municipiul Arad, din județ, din țară sau de peste hotare. S-au obținut frumoase premii, la toate secțiunile. Materialele realizate au reactualizat obiceiuri străvechi, creații folclorice autentice, secrete culinare, pliante ce promovează valorile tradiționale ale etniilor, care trăiesc în România și altele.
Prin acest proiect, ne dorim să unim, sub semnul prieteniei, elevii români și cei care aparţin minorităţilor, promovând îndemnul la toleranţă, respect, multiculturalism, dialog interetnic, precum şi păstrarea moştenirii culturale.
Anca Demeter



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni