Mult tineret pe teren, dar au decis „senatorii”: Unirea Sântana – UTA III 2-0

Puștii lui Sandu Gaica au luat o etapă pauză de la campionatul Ligii a IV-a, iar la Sântana a ajuns UTA Under 19, întărită cu Coadă și Ghergar de la eșalonul trei. Așadar, temerile gazdelor erau întemeiate, mai ales că Donca nu i-a avut la dispoziție pe Peia, Istin, Cl. Popa, Bolba, Bud, Stanciu sau Lanțoș.  Astfel, că și la Unirea și-au făcut loc destui jucători de la echipa de juniori.
Tinerii utiști au intrat destul de greu în joc, iar Capătă a ratat o ocazie mare în start (șut pe lângă din poziție de unu la unu cu Mureșan). Situațiile lui Vuin și Martin au anunțat deschiderea tabelei, fază la care Mureșan a avut partea sa de vină. În minutul 29, Capătă a tras de la 25 de metri din lovitură liberă, mingea a bătut în careul de 6 metri și l-a păcălit pe portarul „roș-albilor”. După alte trei minute, scorul avea să se modifice din nou, la capătul unei acțiuni șnur a gazdelor, finalizată de Alin Gin­ghină din interiorul careului, ușor lateral dreapta. De menționat ar mai fi că ambele tabere au acuzat deciziile „centralului” Iova, a cărui zi ceva mai neinspirată a continuat și după pauză.
Treziți puțin la realitate de Cristi Păcurar și Adi Ungur, utiștii au avut o altă față în repriza a doua. Au avut o posesie superioară, au dezvoltat câteva atacuri periculoase, în special pe benzi, prin Prună și Ghergar. Acesta din urmă a avut și două bune oportunități de a înscrie, dar mai întâi i s-a opus portarul Matiș, iar apoi a tras pe lângă. Când Sântana a rămas în zece (min. 84), după eliminarea pentru două „galbene” a lui Vidac, era prea târziu să se mai schimbe ceva, astfel că Sântana rămâne cu punctele ce o țin în cărți pentru locul 3.
Deși se bucură pentru succesul de azi, Dinu Donca are dureri de cap când se gândește că pentru meciul de la Zăbrani nu va avea trei dintre titularii cu UTA III. „Meciul a fost destul de echilibrat, nu foarte spectaculos, cu mult angajament de-o parte și de cealaltă. Ne-am temut de juniorii de la Elite ai UTA-ei, mai ales că aveam și noi destule absențe, dar – până la urmă – am câștigat pe merit. Marele minus al partidei e arbitrajul lui Cătălin Iova. Îmi pare rău să spun, dar a cam stricat meciul și ne-a îngălbenit aiurea. Rămânem fără alți trei jucători din cauza suspendă­rilor, ne gândim să dăm anunț în ziar, la mica publicitate, pentru alții. Pe de altă parte, avem copiii de la echipa a doua, care și azi au cam format scheletul echipei spre finalul partidei”, a menționat Dinu Donca , tehnicianul „uniriștilor”.
Formații:
Sântana: Matiș – Toader, Vidac, Bodea, Paven – Mateiu, Vuin, Martin (34 D. Marc)- Al. Ginghină (80 Vârciu), Capătă, Josan.
UTA III: Mureșan – Iova, Savin (65 A. Bodri), Rogojan, Revesz – Pop, Coadă – Ghergar, Vasile (82 Curta), Prună – Mandache (53 Țurcanu).
Arbitri: Cătălin Iova – Sebastian Pantea, Sergiu Cîrmaci. Observatori AJF: Leontin Buda, Andras Mako