Tânăra din Arad care cere despăgubiri în procesul „matriţa dacică”, audiată

Tribunalul Hunedoara a decis, marți, interogarea tinerei care a cerut recompensa de 500.000 de lei pentru că ar fi participat la descoperirea celebrei matrițe din Sarmizegetusa Regia.

Mărturia Andreei Ciuciu a fost stabilită pentru data de 30 mai. Potrivit zhd.ro, Andreea Ciuciu, o  tânără din Arad care spune că ar fi participat la găsirea matriţei antice a solicitat în instanţă despăgubiri de 500.000 de lei. În solicitarea de despăgubire depusă la tribunal, tânăra a susţinut următoarele:„La data de 23 iunie 2013, împreună cu un grup de prieteni am vizitat vestigiile cetăţii Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei. Acest grup de prieteni era compus, pe lângă subsemnata, din numiţii Trufaş Ioan, Robert Kurti, Gura Cristian şi soţia acestuia şi Radu Brilinsky şi soţia acestuia. Făcând o plimbare prin pădurea din jurul cetăţii, o persoană din grup a observat un arbore doborât de furtună, smuls din pământ cu tot cu rădăcini. Uitându-ne cu mai mare atenţie în groapa astfel formată ni s-a părut că observăm, ieşind din pământ, un obiect cu forma regulată. Din curiozitate şi iniţial pe un fond de glumă, ne-am apropiat şi am început să dezgropăm obiectul care se dovedea a fi unul unul din metal, dar niciunul dintre noi nu putea determina despre ce este vorba. Dându-ne seama că obiectul ar putea reprezenta un artefact antic, probabil dacic, având în vedere locaţia unde ne găseam, l-am dezgropat de tot, l-am introdus în rucsacul unuia dintre cei din grup şi l-am transportat la tatăl lui Radu Brilinsky, unul dintre membrii grupului nostru. Aceasta pentru că tatăl lui Radu Brilinsky, Vladimir Brilinsky, era administratorul sitului Sarmizegetusa. Când a văzut obiectul, Vladimir Brilinsky a luat legătura cu superiorii săi şi cu diverse cadre universitare din domeniul istoriei şi arheologiei, pentru a-i încunoştinţa despre descoperire”, a susţinut Andreea Ciuciu, în cererea depusă iniţial la muzeu şi apoi la Judecătoria Deva, care a ajuns în final, la Tribunalul Hunedoara.Versiunea Andreei Ciuciu despre descoperirea matriţei antice prezintă diferenţe de cea relatată oficial de reprezentanţii sitului UNESCO.

Veche de circa două milenii, matriţa din bronz, cu o greutate de circa opt kilograme şi o formă hexagonală, ar fi fost folosită pentru confecţionarea unor obiecte de artă din metal. Pe artefact au fost încrustate scene de luptă între animale, reale şi fabuloase, care au dat naştere mai multor interpretări. Potrivit istoricilor, prezenţa matriţei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spaţiu cultural la fluxul artistic şi tehnologic de foarte bună calitate din antichitate. Matriţa poate fi văzută la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni