Florin Tripa: „Gheorghe Falcă se crede Kim Jong-un al Aradului și cheltuie banii publici pe chermeze de partid“

Sub pretextul sărbătoririi a 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean Arad, primarul Gheorghe Falcă a comandat o mega petrecere, din bani publici, care va avea loc imediat după încheierea ale­gerilor din cadrul PNL Arad.
,,Gheorghe Falcă se crede Kim Jong-un al Aradului și cheltuie banii publici pe chermeze de partid. În aceeași zi cu alegerile din PNL Arad (joi, 20 aprilie), la ordinul lui Falcă, la Pădurice se organizează o petrecere câmpenească, în cinstea a 25 de ani de la înfiin- țarea Consiliului Județean Arad, care s-au împlinit acum vreo două luni, dar cei de la PNL au găsit un pretext pentru a sărbători. De fapt, petrecerea organizată de conducerea CJA la indicațiile lui Gheorghe Falcă nu este altceva decât o răplată pentru liberalii ascultători care îi vor da votul de încredere Marelui Conducător, iar acesta din urmă își arată bună­voința față de plebea din partid, acceptându-i pentru o seară la aceeași masă plină cu bunătăți plătite din banii arădenilor.
Președintele PNL Arad dovedește încă o dată lipsa oricărui respect față de arădeni, folosind banii publici în scop personal. În tot acest timp, conducerea Consiliului județean se plânge că nu are bani pentru investițiile stringente, cum sunt spitalele sau drumurile județene. Când mi­lioane de lei se aruncă pe tot felul de petreceri, aniversări, chermeze, doar pentru a mul­țumi Marele Conducător și clientela PDL-PNL, nici nu e de mirare că la CJA sunt conturile goale și nu mai sunt bani pentru investițiile de care au nevoie cetățenii“, declară deputatul Florin Tripa.
(G.C.)



Glasul Aradului

Portalul aradenilor de pretutindeni