Iuga, la prima reușită din retur: „Îmi lipsea gustul golului”

Național Sebiș a bifat al treilea succes consecutiv și al doilea meci acasă cu patru goluri marcate. Interesant este că astăzi toți cei patru fotbaliști cu sarcini preponderent ofensive au marcat contra celor de la Mama Mia Becicherecul Mic. Dacă Săulescu, Tulcan și Velici au mai punctat în acest retur, Angelo Iuga a spart azi gheața. „Am marcat ultima dată în tur, în meciul cu Pandurii II și aveam nevoie să simt din nou gustul golului. Am jucat titular în aproape toate partidele, excepție deplasarea de la Deva, mă bucur că antrenorul are încredere are încredere în mine, sper să îl răsplătesc mereu cu prestații cât mai bune. Deocamdată, ne bucurăm că am câștigat și legăm victoriile. Dedicăm acest ultim succes și locul 1 în clasament domnului primar, Gheorghe Feieș, care are încredere în noi și ne susține. Sperăm că le-am făcut sebișenilor, dar și dânsului Sărbători fericite”, a spus mijocașul de 19 ani la finalul disputei cu timișenii.
După trei partide cu formații din partea inferioară a clasamentului, Naționalul se întoarce la fruntașe. Sâmbăta viitoare, întâlnește chiar echipa de la care a preluat fotoliul de lider. „Ne-a crescut moralul cu aceste ultime victorii, derby-ul de săptămna viitoare vine într-un moment bun pentru noi. Mergem la Galda să câștigăm, am făcut deja destui pași greșiți, nu ne mai permitem și alții dacă vrem să promovăm. Urmăritoarele noastre câștigă și ele și lupta este foarte strânsă. Dar, eu pariez pe noi. Avem o echipă unită, ne încurajăm în vestiar, tragem unul pentru altul”, a adăugat fotba­listul crescut de Atletico, sosit de la CSU Craiova sub formă de împrumut.