Stahl: „Cel mai frumos meci din viața mea, simțeam că Petre va fi acolo pentru a finaliza”

Chiar dacă a obținut penalty-ul din care căpitanul Gligor a deschis tabela în derby-ul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Sorin Strătilă nu a făcut un meci prea bun. În debutul părții secunde, mijlocașul de 30 de ani
s-a și ales cu o problemă musculară, prilej pentru Laurențiu Roșu s-a hotărât să joace „cartea” Albert Stahl.
Iar fotbalistul de 18 ani nu a avut nevoie de prea multe minute pentru a-și aduce contribuția la golul de trei puncte. Mijlocașul de bandă a trecut de Damian pe dreapta și a centrat în spate, la 10-11 metri, de unde Adi Petre a trimis balonul cu capul sub tranversala porții lui Niczuly. „A fost cel mai frumos meci din viața mea. Când m-a introdus în teren, Mister mi-a spus să am încredere în mine și
să încerc să fac diferența, prin driblinguri sau pase. Erau trei puncte cruciale azi în joc, egalul nu ne folosea la nimic și, până la urmă, am reușit să câștigăm împotriva unei echipe bune, o contracanditată directă. Minunații noștri suporteri care ne-au încurajat la Șiria, dar și cei care ne-au susținut din fața televizoarelor, meritau această victorie după o serie de rezultate mai slabe”, consideră arădeanul.
Petre a spus că meritul pentru golul său îi aparține în proporție de 75% lui Stahl. „Îi mulțumesc lui Adi, eu zic, însă, să împărțim golul frățește, să nu se supere nimeni. Cert este că ne simțim unul pe altul, după atâtea meciuri jucate împreună la juniori. Chiar simțeam că va fi acolo pentru a finaliza și am centrat în spate, pe scurt”, a adăugat juniorul arădenilor.
Teoretic, Stahl ar trebui să primească și mai multe șanse de acum înainte, poate sâmbăta viitoare, împotriva celor de la Juventus și asta și pentru că Petre va fi suspendat. „Tot ce-mi doresc este să fiu pregătit când se apelează la mine. Știu că va trebui să lupt săptămână de săptămână pentru un loc în lotul de 18 și, eventual, un tricou de titular. Până la urmă, însă, cel mai important este ca echipa să câștige fiecare meci de acum înainte. Cu sau fără mine, trebuie să ajungem din nou pe locul pe care am terminat anul trecut”, a mai încheiat tânărul fotbalist.
În deplasarea din cartierul bucureștean Colentina, Albert Stahl ar putea evolua chiar atacant lângă Curtuiuș, post pe care Roșu l-a încercat în cantonamentul din Spania.